blog-logo

În cazurile de violență domestică cercetate din oficiu, împăcarea nu va mai înlătura răspunderea penală

În cazurile de violență domestică cercetate din oficiu, împăcarea nu va mai înlătura răspunderea penală

Procesele penale care au ca obiect infracțiunile de violență domestică (lovirea sau alte violenţe și vătămarea corporală din culpă săvârșite asupra unui membru al familiei) se pot soluționa în prezent prin împăcarea părților, însă, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor adoptate, împăcarea nu va mai fi o opțiune pusă la îndemâna părților implicate în procesul penal, judecătorii fiind obligați să pronunțe hotărâri de condamnare a vinovaților, indiferent dacă victimele se vor împăca sau nu cu agresorii în timpul procesului penal, potrivit clujust.ro

Proiectul de lege adoptat are ca obiect de reglementare modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii ca, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.193 – Lovirea sau alte violenţe şi la art.196 – Vătămarea corporală din culpă, săvârşite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, aşa cum este reglementat în prezent.

Alte articole:   HoReCa are nevoie de un suport de 350 de milioane de euro

Articol unic. – La articolul 199 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)  În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.”

În prezent, textul în vigoare prevede:

,,(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.”

Alte articole:   Marius Dunca, președinte PSD Brașov: Este imperativ un Pact Național pe Sănătate

În expunerea de motive a proiectului de modificare se arăta: ”pentru a proteja mai bine victimele violenței domestice, care cel mai adesea sunt femei, este necesară atât schimbarea de mentalitate tributară unor formule tradiționale de genul ”bătaia e ruptă din rai” ori ”dacă nu e gelos și nu te bate, nu te iubeșe cu adevărat”, cât și acele portițe din lege care pot permite perpetuarea unei stări de violență ori care să îl ajute pe agresor să scape de răspunerea penală pentru faptele sale”.

Sursă: clujust.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.