blog-logo

14 octombrie – International e-Waste Day, ziua dedicată reciclării deșeurilor electronice

14 octombrie – International e-Waste Day, ziua dedicată reciclării deșeurilor electronice

Ai un frigider vechi sau un televizor stricat? Colectează-le în mod responsabil cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării deșeurilor electrice și electronice (e-Waste Day). Noi îți spunem cum și de ce!

Pentru a marca cea de a treia ediții a Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice și Electronice, Asociația ECOTIC, în parteneriat cu Eco Civica Center și cu sprijinul Primăriei Brașov, va organiza o serie de sesiuni online de informare a elevilor de la mai multe unități de învățământ din municipiul Brașov cu privire la importanța reciclării deșeurilor electrice, bateriilor și becurilor.

           Totodată, brașovenii care doresc să participe activ la protecția mediului prin colectarea separată a deșeurilor de echipamente electrice și electronice au la dispoziție un punct de colectare în strada Carpaților nr 60 (în incinta Metrom) și un serviciu gratuit de ridicare de la domiciliu, apelând numărul de telefon 0742 400 404 (apelabil de luni până vineri între orele 9:00 -17:00).

Alte articole:   Altă școală din Brașov în scenariul roșu

Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electronice a fost lansată de WEEE Forum (entitate internațională formată din organizații colective care activează în domeniul deșeurilor electronice) și are drept scop conștientizarea populației cu privire la importanța colectării separate a echipamentelor electrice și electronice uzate, cu scopul de a crește reutilizarea, repararea, recuperarea și reciclarea acestora.

În 2019, doar 17,4% din deșeurile electronice mondiale au fost colectate și reciclate corespunzător, ceea ce înseamnă că 44,3 milioane de tone metrice de deșeuri electronice (evaluate la 50,8 miliarde EUR) au ajuns la groapa de gunoi, au fost arse sau comercializate ilegal și tratate într-o manieră sub standarde.

           În luna septembrie, brașovenii au colectat cea mai mare cantitate de DEEE-uri din istoria colectării acestui tip de deșeuri în Brașov, în cadrul campaniei de colectare ,,Brașovul Reciclează”, derulată de Asociația ECOTIC în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov şi Eco Civica, parte a campaniei naționale “Fii la tine-n țara la fel ca afară!”.

Alte articole:   HoReCa are nevoie de un suport de 350 de milioane de euro

Astfel, în cele 16 puncte provizorii de colectare și prin serviciul de colectare de la domiciliu, brașovenii s-au debarasat de 57.434 kg de deșeuri electrice, stabilind un nou record și demonstrând și anul acesta cât de importantă este reciclarea pentru comunitate. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.