blog-logo

ITM Brașov a dat amenzi de aproape 150.000 de lei pentru muncă „la negru”

ITM Brașov a dat amenzi de aproape 150.000 de lei pentru muncă „la negru”

Pe parcursul lunii august, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 206 controale în vederea verificarii modului în care angajatorii respectă masurile impuse pe perioada pandemiei, potrivit prevederilor Legii nr. 55 din 15 mai 2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19).

În urma acestor controale au fost aplicate pentru deficiențele constatate amenzi în valoare de 10.000 lei, precum și 16 de avertismente.

In principal, sancțiunile au fost acordate pentru:

  • neasigurarea triajului asa cum este definit de prevederile legii menționate , si anume, nerespectarea obligativității “organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.”
  • Neacordarea de materiale de dezinfectare și protecție atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori.
Alte articole:   29.11.2020 - 5.554 cazuri noi de infectare cu COVID 19 în ultimele 24 de ore, dintre care 364 la Brașov

În afara acestor controale, având în vedere Strategia Nationala privind reducerea incidentei muncii nedeclarate, inspectorii de munca au realizat , în luna septembrie,  un număr de 170 controale,fiind  depistate 17 persoane care desfasurau muncă nedeclarată pentru care  un număr de 14 angajatori au fost sanctionați  cu  amenzi  în valoare de 240.000 lei.

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor, HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 164 de controale,  în urma cărora au fost fost aplicate amenzi în valoare de 16.000 de lei și 6 avertismente.

Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă  în domeniul relațiilor de muncă, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 91.500lei.

Alte articole:   Un puști spera să dea lovitura vieții la o cofetărie, dar a fost prins de jandarmi

Tot în luna septembrie, în domeniul securității și sănătății în muncă,  inspectorii au efectuat un număr de 149 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr  de 46 angajatori cu amenzi în valoare de 48.500 lei si 49 de avertismente.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.