blog-logo

140 de amenzi la Brașov pentru nepurtarea măștii, în 24 de ore

140 de amenzi la Brașov pentru nepurtarea măștii, în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Braşov, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun de pe raza întregului judeţ Braşov, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

La activităţi au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov.

„Echipele mixte constituite, au verificat 174 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, au legitimat aproximativ 1.400 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă şi au verificat aproximativ 260 de autovehicule”, a precizat purtătorul de cuvânr al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 110 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 16 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 11 pentru fapte de natură economică.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 16.000 lei.

Alte articole:   Doar două studente au solicitat să se angajeze part-time la cantina Universității Transilvania

Cu această ocazie au fost intensificate și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecțiesanitară și de distanțare fizică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.