blog-logo

Investitorii Radisson Blu Aurum, despre achiziția Palatului Telefoanelor de la compania Telekom România

Investitorii Radisson Blu Aurum, despre achiziția Palatului Telefoanelor de la compania Telekom România

Atunci când vorbim despre Radisson Blu Aurum, spunem Palatul Telefoanelor – o clădire care, la momentul achiziției, aparținea companiei private Telekom și se degrada an de an, deoarece în urmă cu 10 ani s-a decis evacuarea clădirii, aceasta transformându-se într-un adevărat pericol pentru locuitorii din zonă, dar și pentru trecători.

Ridicat în 1939 și inaugurat cu fast, Palatul Telefoanelor este o clădire construităîn perioada interbelică care se alinia din punct de vedere arhitectural cu alte clădiri ridicate în aceeași perioadă și cu restul Palatelor Telefoanelor din orașele țării, având o destinație tehnică și fără valoare istorică a fațadelor sau elementelor de decor, conform specialiștilor.

Destinația clădirii ar fi putut fi clădire publică (dacă ar fi fost achiziționată de instituțiile statului), clădire de birouri sau hotel – toate acestea necesitând investiții majore, însă.

În 2015, înainte de a fi fost cumpărată de RaRa Group, imobilul se afla într-o stare avansată de degradare din două motive: pe de o parte, datorită materialelor inferioare utilizate în construcția ei (fapt confirmat în 2010 de o expertiză a structurii de rezistență care a clasat clădirea în risc seismic ridicat), pe de altă parte pentru că nu mai era întreținută de mulți ani, ceea ce a dus la desprinderea unor elemente din acoperiș si fațade.

S-a analizat soluția demolării și s-a constatat că aceasta ar fi fost  invazivă, ar fi perturbat prin zgomot, praf, trafic și utilaje zona și ar fi riscat degradarea clădirilor învecinate. Pentru o clădire aproape ruinată, aflată în centrul istoric, care se află în aliniament cu alte două clădiri arhitectură modernă, Aro Palace și Modarom, existau puține soluții viabile.

Astfel, s-a luat decizia de a fi vândută unei companii care avea posibilitatea de a reabilita vechea clădire industrială pentru a rezulta una cu arhitectură contemporană care integrează elemente de stil din arhitectura locală, folosind un limbaj contextualist.

Alte articole:   Ministrul Educației: Profesorii nu vor mai avea voie să facă meditaţii cu elevii din clasele unde predau 

La începutul lunii martie 2015, familia Neamțu, antreprenorii brașoveni care dețin compania Rara Group, a decis să investească într-un hotel și se afla în căutarea unui spațiu care să se potrivească cu viziunea pe care o avea. Cei doi soți au angajat un consultant în turism din Austria și analizau împreună cu acesta mai multe locații care să ofere cele mai bune condiții pentru amenajarea unui hotel în centrul vechi al Brașovului.

„Îmi amintesc că aveam trei locații propuse de agenția imobiliară cu care lucram, însă și eu, și consultantul ne doream o locație cât mai aproape de centrul istoric, așa că am decis ca după cină să facem o plimbare pe jos, în speranța că vom identifica și alte clădiri care s-ar preta pentru un hotel. Era trecut de ora 21 și deja îl conduceam pe consultant spre cazare când am trecut pe lângă Palatul Telefoanelor, pe care acesta l-a remarcat și a vrut să-l vadă mai de aproape. Am luminat ușa cu lanterna telefonului și atunci am văzut un anunț care ne-a atras atenția – era lipit pe geamul din interior al ușilor de la ambele intrări: clădirea era oferită spre vânzare în cadrul unei licitații deschise online de către compania Telekom România. Am luat numărul de telefon de pe anunț și am și sunat a doua zi la prima oră”, povestește Răzvan Neamțu, CEO RaRa Group.

Am fost informați despre modul de vânzare pe baza unor proceduri ale unei platforme de licitații online din Grecia, timpul rămas până la termenul de depunere era scurt și vânzătorul avea dreptul de a alege câștigătorul după propriile exigențe (bonitate, preț, istoric economic al cumpărătorului). Am putut vizita clădirea abia după două zile. A fost o săptămână foarte agitată, deoarece multe documente necesitau timp de așteptare, dar am reușit să depunem la timp dosarul, iar după ce acesta a fost analizat am fost admiși să participăm la licitație și am primit un cod de acces pe platforma de licitație online, licitație care avea loc în data de 30 martie 2015. Nu am știut câți alți participanți au fost admiși la licitație și nici nu s-a acceptat o întâlnire prealabilă cu conducerea firmei, totul fiind confidențial. Eram la prima licitație de acest gen și atunci am pregătit și strategia de licitare împreună cu un consultant. Clădirea pe care o licitam avea trei categorii de licitare: prețul imobilului, prețul chiriei unei suprafețe în interiorul imobilului și prețul chiriei în vederea  închirierii unei suprafețe în curtea imobilului (Telekom având dreptul de a rămâne în clădire pe o perioadă de 5-10 ani cu aparatura proprie, pe o suprafață de aproximativ 800 mp).

Am fost primii care am licitat peste oferta inițială și am așteptat apoi 20 de minute pentru a afla dacă exista o altă supralicitare. După alte 20 de minute licitația s-a închis, oferta noastră fiind cea mai avantajoasă, însă procedurile interne au mai durat două zile, după care am  fost înștiințați în scris că am fost declarați câștigători. Conform  regulamentului de licitație,în următoarele 30 zile urma să se facă analiza internă de integritate și să se încheie apoi contractul de vânzare-cumpărare”, își amintește Răzvan Neamțu.

Alte articole:   Cîmpeanu: Evaluarea Națională și Bacalaureatul, “perfect adaptate” perioadei în care şcoala a fost afectată de pandemie 

„Achiziția, împreună cu cheltuielile juridice și de specialitate, au costat aproximativ 2 milioane de euro. De fapt, acesta este prețul terenului, datorită stării fizice a imobilului cu risc seismic ridicat, cu bulină roșie, care a trebuit consolidat în totalitate. Nu a fost ușor parcursul acestor ani, dar am avut răbdare și ambiție, precum și dorința de a crea un proiect frumos. O mare provocare a proiectului a reprezentat partea de cablaje de utilități, care au fost făcute în urmă cu zeci de ani și pentru care nu existau documente clare, așa că a trebuit să parcurgem proceduri nemaiîntâlnite de autorități, iar acest lucru a durat extrem de mult și a implicat costuri mari”, povestește Ramona Neamțu, directorul hotelului.

Alte articole:   Încă o trecere pentru pietoni din Brașov va avea semafor

„Au trecut cinci ani de la achiziția clădirii, timp în care am făcut multe demersuri: am încheiat contractul de franciză cu lanțul internațional Radisson, am  întocmit PUZ pe o suprafață mare a zonei istorice a Brașovului, am contractat o firmă de specialitate care a făcut studiul istoric, dar și multe alte documentații cerute de comisiile și autoritățile pe la care am trecut. Un exemplu este acela că planurile fațadelor au fost modificate de 22 de ori cu trei birouri de arhitectură , în funcție de cererile și dezbaterile avute loc în Comisia Zonale a Monumentelor Istorice Brașov. Abia în ianuarie 2020 am obținut autorizația de construcție și am trecut efectiv la treabă. Însă, acest antrenament ne-a permis să învățăm și să analizăm în detaliu cum este mai bine, cum să utilizăm mai eficient spațiile, iar în același timp ne-am atașat foarte mult de acest proiect, el devenind parte a familiei noastre și sperăm că va rămâne parte a generațiilor viitoare din familia noastră”, mărturisește Ramona Neamțu.

Hotelul va avea cinci etaje, 111 camere și va cuprinde și un restaurant, un bar la parter, centru de afaceri și conferințe, skybar, o sală de sport, piscină și terase. RadissonBlu este parte a Radisson Hotel Group, care include QuorvusCollection, Radisson®️, Radisson RED, Park Plaza®️, Park Inn®️ byRadissonşi Country Inns&SuitesByCarlsonSM.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.