blog-logo

USR nu exclude o colaborare cu #_uie PSD la Brașov!?

Politica este arta compromisului. De aceea, afirmațiile tranșante pot duce, de multe ori, la situații de blocaj sau la necesitatea de a reveni asupra unor declarații.

Luni, președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, a spus răspicat că exclude orice alianță cu PSD. Pornind de la această afirmație, deja marja de negociere a liberalilor s-a diminuat semnificativ. Liberalii, daca vor viceprimari la Codlea sau Săcele ori Făgăraș sau în alte comune, ar trebui să revizuiasca total politica de alianțe.

Ce e drept, Adrian Veștea vine să respecte linia partidului trasată la nivel național – fără PSD. Întrebarea este dacă cei de la București vor renunța la o astfel de regulă, pentru că în mod cert cei de la USR, se pare, nu au astfel de reticențe.

Alte articole:   Proiecte pentru 2021 la Prejmer, în contextul crizei sanitare

Noul primar al Brașovului, care devine lider sine die al USR PLUS, a declarat astăzi pentru transilvania365.ro că „ Suntem deschisi la colaborare, avem nevoie pentru proiectele Brasovului. Însă, nu voi trece peste principiile mele privind integritatea, privind problemele penale ale politicienilor. De asemenea, nu am exclus nici o discutie cu PSD, dar e mai greu. Dacă susținem aceleasi proiecte, nu am o problemă”.

Ce înseamnă matematica politică în cazul unei colaborări USR-PLUS cu PSD la Consiliul Local (acum nu se mai pune treaba cu #_uie, că nu mai pricepe lumea cine dă și cine ia…)?

Rezultatul de la Consiliul Județean (amănunte AICI!), fără UDMR în ecuație, dar cu Pro România), aduce o majoritate pentru USR-PLUS și aici.

Alte articole:   Intrarea pe teritoriul Irlandei se face doar cu test COVID-19 negativ

USR poate avea viceprimar și vicepreședinte la Consiliul Județean, PSD viceprimar, iar Pro România vicepreședinte. PNL pierde tot. USR câștigă exact aceleași posturi pe care le-ar avea dacă ar bate palma cu PNL. Pe o astfel de ipoteză, PNL este umilit și minimizat exact înaintea alegerilor parlamentare, care nu se anunță deloc ușoare cu un USR care este pe val, cu un Allen Coliban care a confiscat atenția opiniei publice ca vedetă politică pentru mult timp de acum încolo.

Care este rezultatul politic? PNL, care a câștigat alegerile în plan județean, după cum spune președintele Veștea, pierde tot la municipiu și rămâne fără vicepreședinți la județ.

Alte articole:   Incidența în municipiul Brașov este de 3,51 la mia de locuitori. Situația în restul județului

Salvarea PNL Brașov poate veni doar de la București, din partea celor două puteri politice: forțarea unei alianțe de formă între PNL și USR-PLUS, care va aduce fiecărei formațiuni/alianțe câte un viceprimar și un vicepreședinte. O alianță formată cu sila, pentru că PNL nu va renunța la așa-zișii penali de pe liste de dragul USR-PLUS, iar în campania pentru parlamentare, atacurile celor de la USR-PLUS vor continua tot mai dur la adresa liberalilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.