blog-logo

Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie și distrugere

Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru violență în  familie și distrugere

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie” și ”distrugerea”.

În fapt, la data de 28 septembrie 2020, polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 34 ani, cu privire la faptul că soțul său ar fi agresat-o fizic.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 40 ani, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se aflau la domiciliul comun din localitatea Poiana Mărului, județul Brașov. Totodată, bărbatul în cauză ar fi distrus prin spargere, geamul unei uși din interiorul locuinței.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind dispusă măsura păstrării unei distanțe de minimum 200 de metri față de persoana vătămată și față de domiciliul acesteia.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, a declarat comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov.

Alte articole:   Grupul Iubim Braşovul lansează proiectul elementul vizual în Oraşul Nostru !

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate