blog-logo

27 septembrie – Ziua mondială a turismului (ONU)

27 septembrie – Ziua mondială a turismului (ONU)

Ediţia din 2020 a Zilei mondiale a turismului care este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, de către 159 de ţări, şase teritorii, doi membri cu statut de observator şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) – agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) -, are ca temă „Turismul şi dezvoltarea rurală”, potrivit site-ului http://wtd.unwto.org.

Sărbătorirea acestei zile internaţionale are loc într-un moment de criză, în plină pandemie, iar majoritatea ţărilor din întreaga lume percep turismul ca pe un factor de stimulare a redresării economice, inclusiv în comunităţile rurale în care sectorul turistic este un angajator de frunte şi unul dintre pilonii economiilor.

Celebrarea la 27 septembrie a unei Zile mondiale a turismului a fost stabilită în cadrul sesiunii Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului din septembrie 1979, de la Torremolinos (Spania), zi în care se aniversează şi adoptarea statutului UNWTO (1970).

Ziua mondială a turismului a fost sărbătorită prima oară în întreaga lume în anul 1980. UNWTO a dorit ca prin organizarea diferitelor evenimente cu acest prilej să atragă atenţia opiniei publice asupra importanţei de ordin social, cultural, politic şi economic a turismului.

Alte articole:   Încăierarea cruntă la Vama Buzăului. 10 bărbați, reținuți

Reprezentanţii UNWTO stabilesc o temă anuală de dezbatere şi o ţară gazdă în fiecare an, punând astfel în prim-plan probleme de actualitate.

Pentru prima dată în istoria de 40 de ani a Zilei mondiale a turismului, sărbătoarea oficială nu va fi găzduită de un singur stat membru al agenţiei specializate a ONU. În schimb, naţiunile din blocul Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, alături de Chile cu statut de observator) vor fi gazde comune ale Zilei Mondiale a Turismului.

Secretarul General al UNWTO, Zurab Pololikashvili, a declarat, în mesajul oficial de Ziua mondială a turismului, că „în întreaga lume, turismul întăreşte comunităţile rurale, oferind locuri de muncă şi oportunităţi, în special femeilor şi tinerilor”.

„Turismul permite, de asemenea, comunităţilor rurale să îşi păstreze patrimoniul şi tradiţiile culturale unice, iar sectorul este vital pentru protejarea habitatului şi a speciilor pe cale de dispariţie. Această Zi Mondială a Turismului este o şansă de a recunoaşte rolul pe care îl joacă turismul în afara marilor oraşe şi capacitatea sa de a construi un viitor mai bun pentru toţi”, a mai declarat oficialul ONU.

Alte articole:   Marian Rasaliu: Românii au nevoie de siguranța locurilor de muncă

Pentru nenumărate comunităţi rurale din întreaga lume, turismul este un furnizor important de locuri de muncă. În multe zone, turismul rural este unul dintre puţinele sectoare economice viabile, notează site-ul citat. Mai mult, dezvoltarea prin turism poate menţine comunităţile rurale pe linia de plutire. Se estimează că, până în anul 2050, 68% din populaţia lumii va locui în zonele urbane, în timp ce 80% dintre cei care trăiesc în prezent în „sărăcie extremă” locuiesc în afara oraşelor. Situaţia este deosebit de grea pentru tinerii din comunităţile rurale, care au neşansa, de trei ori mai mult, să fie şomeri decât adulţii mai în vârstă. Turismul reprezintă un colac de salvare, oferind tinerilor şansa de a-şi câştiga existenţa fără a trebui să migreze în ţările lor de origine, la oraş, sau în străinătate.

Ziua mondială a turismului din acest an va fi sărbătorită de statele membre ale UNWTO în toate regiunile globului, precum şi în oraşe şi în alte destinaţii, de organizaţiile din sectorul privat şi, individual, de turişti. În acest an, comunităţile din zonele rurale se confruntă şi cu impactul pandemiei de COVID-19. Aceste comunităţi sunt, de obicei, mai puţin pregătite pentru a face faţă impactului pe termen scurt şi pe termen lung al crizei sanitare şi economice. Aceasta se datorează mai multor factori, printre care îmbătrânirea populaţiei, veniturile mai mici şi „decalajul digital” faţă de turismul urban.

Alte articole:   OLX lansează o categorie specială de locuri de muncă destinată recrutării persoanelor cu dizabilităţi

UNWTO este agenţia Naţiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internaţional în ceea ce priveşte turismul responsabil, durabil şi accesibil. România a fost aleasă, la începutul lunii septembrie 2017, la Chengdu (China), în cadrul lucrărilor celei de-a 22-a ediţii a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului, membră a Consiliului Executiv al OMT (perioada 2017-2019).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.