blog-logo

Tot mai multe persoane prinse băute la volan și fără permis

Tot mai multe persoane prinse băute la volan și fără permis

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În data de 25 septembrie 2020, în jurul orei 19.25, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 44 ani, care conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,29 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autoturismului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Alte articole:   LIVE VIDEO A ajuns bradul de Crăciun în Piața Sfatului!

În baza probatoriului administrat în cauză, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

La data de 25 septembrie 2020, în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Făgăraș, au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 25 ani din județul Parahova, care conducea un autoturism pe raza municipiului Făgăraș, județul Brașov.

Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele personale, ocazie cu care acesta a prezentat un permis de conducere asupra căruia există suspiciunea că ar fi falsificat, întrucât în conținutul acestuia nu se regăsesc elementele de siguranță specifice.

În urma verificărilor efectuate în baza de date electronică a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Alte articole:   VIDEO Viceprimarul Sebastian Rusu, încântat că USR susține propunerile liberale de sprijin pentru HORECA

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”fals material în înscrisuri oficiale” și ”uz de fals”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

La data de 25 septembrie 2020, în jurul orei 21.45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 42 ani, care conducea un autoturism pe str. Tărlungului din municipiul Săcele, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Alte articole:   Mai multe străzi din Săcele rămân fără curent electric

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autoturismului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.