blog-logo

FOTBAL: Corona Brașov, victorie cu emoții, Kids Tâmpa, eșec la scor!

FOTBAL: Corona Brașov, victorie cu emoții, Kids Tâmpa, eșec la scor!

Vineri după-amiază au fost programate primele meciuri din etapa a 3-a a Seriei a 5-a din Liga a treia de fotbal.

Corona Brașov a învins, pe Stadionul Tineretului, cu 2-1, 2-0 la pauză, pe Astra 2. Brașovenii au început bine meciul și au deschis scorul chiar în minutul 8. Linguraru a centrat perfect, iar Burlacu a deschis scorul cu un șut din interiorul careului. 2-0 s-a făcut în minutul 25. Roșu a marcat cu un șut de la peste 20 de metri, în vinclul porții adverse. Gazdele au preferat să conserve rezultatul, iar oaspeții au profitat și au stabilit scorul final în minutul 87, după reușita lui Pahonțu din penalty.

Antrenorul echipei de fotbal Corona Braşov, Călin Moldovan, a declarat că este conştient că în repriza a doua jocul nu a ieşit aşa cum şi-ar fi dorit, dar a subliniat că importantă este victoria şi spiritul de luptă al băieţilor de a obţine cele trei puncte.

Alte articole:   ÎN DIRECT Antonela Lungu, la „Artizanii Cetăţii”

„A fost o victorie obţinută cu inima, după un efort foarte bun al băieţilor în acest joc. Este adevărat, în repriza a doua am suferit din punct de vedere al posesiei, dar cu toate acestea adversarul nu şi-a creat ocazii de a marca, şi asta datorită tocmai efortului depus de jucătorii noştri. Chiar dacă pe alocuri ce s-a întâmplat în teren nu a fost aşa cum ne-am fi dorit cu toţii, eu îmi felicit băieţii pentru spiritul de luptă de care au dat dovadă mai ales în condiţiile în care, aşa cum am spus, Astra era mai mult la posesie. La final, importantă este victoria, importante sunt punctele şi faptul că am ajuns să avem trei victorii din trei meciuri, în acest start de campionat. Ne vom pregăti bine în continuare şi sperăm să continuăm pe aceeaşi linie”, a spus tehnicianul Coronei.

Etapa viitoare, Corona va juca tot pe teren propriu, cu ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2. Meciul se va disputa vineri, de la ora 17.00.

Alte articole:   Tematica pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat va fi adaptată la realitatea acestui an

ACS Kids Tâmpa Brașov a suferit o înfrângere drastică în etapa a 3-a a seriei a 5-a din Liga a 3-a. „Urșii” au pierdut, 0-5 (0-2), în deplasare, cu AFC Odorheiu Secuiesc, echipă antrenată de brașoveanul Florin Stângă. Brașovenii au avut însă și ghinion, portarul Câșlariu accidentându-se chiar înaintea fluierului de start, fiind înlocuit cu Denis Bărăgoană, un tânăr născut în 2003, talentat, dar fără experiență la seniori.

Nu sunt multe de zis după un asemenea scor și un asemenea joc. Și eu cred că nu am intrat conectați și asta ne-a costat. Dacă aveam atitudine, chiar cred că altul ar fi fost rezultatul. Lăsăm capul jos, pentru că toate meciurile sunt grele și trebuie să avem altă abordare pentru a emite și pretenții”, a declarat Ciprian Anghel. Celălalt „principal” al „urșilor”, Nicu Văduva, a vorbit și el despre atitudinea elevilor săi: „Am plătit în primul rând pentru lipsa de atitudine. Mulți dintre băieți au crezut că meciul este dinainte câștigat. În plus, gazdele au evoluat foarte determinat, au câștigat majoritatea duelurilor unu contra unu, au arătat mai multă prospețime. Pe acest fond, am făcut și greșeli mari în defensivă. Ne învățăm, însă, lecția, sperăm să revenim cu picioarele pe pământ, muncim mai mult, pentru a arăta altceva în următorul meci”.

Alte articole:   Întreruperi în furnizarea energiei electrice în Brașov și Prejmer

Celelalte echipe brașovene din liga a treia vor evolua în această după-amiază, de la ora 17.00. Cetate Râșnov va întâlni, acasă, pe KSE Târgu Secuiesc, în timp ce SR Brașov va juca la Blejoi, cu Plopeni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate