blog-logo

Corona speră la victorie și în partida cu AFC Astra 2

Corona speră la victorie și în partida cu AFC Astra 2

După un start bun de campionat, în care sunt neînvinşi, fotbaliştii Coronei Braşov îşi doresc să se menţină pe aceeaşi linie şi după partida cu AFC Astra 2 , care se va disputa vineri, de la ora 17.00, pe teren propriu.

Antrenorul Călin Moldovan a declarat că cel mai important este ca jucătorii să menţină aceeaşi concentrare şi determinare pe care o au de la startul sezonului.

„Ştim că nu va fi un joc uşor, pentru că întâlnim o echipă formată din jucători tineri, jucători aflaţi în curtea unui club important din liga I, iar asta spune multe despre potenţialul lor. Deşi adversarii sunt tineri, au în mod sigur dorinţă mare de afirmare. Pe de altă parte, şi echipa noastră are în lot jucători determinaţi şi serioşi, jucători de perspetivă, iar asta s-a văzut în acest start de campionat. Ne dorim foarte tare să păstrăm această linie cu victorii şi am încredere că băieţii vor face totul pentru ca acest lucru să se întâmple. Tot ce trebuie să facă este să rămână concentraţi, determinaţi şi să pună în practică ceea ce am pregătit”, a spus antrenorul Coronei.

Alte articole:   Hoț de buzunare prins de polițiști si introdus în arest

Şi pentru această partidă, lista indisponibilităţilor de la Corona rămâne ca la precedentul joc, şi anume Rusu, Damian şi Dumbravă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.