blog-logo

Attila Kovács, președintele UDMR Brașov: Vrem să continuăm munca începută

Attila Kovacs, președintele UDMR Brașov, candidat la funcția de consilier județean a vorbit despre experiența sa din ultima perioadă, în care a făcut un tur al județului, prilej cu care a discutat cu cetățenii din mai multe localități despre miza alegerilor și viitorul comunității.

„Pe 27 septembrie decidem despre viitorul comunității noastre. În timp ce în lume și în București domină haosul, în timp ce unii încearcă să ne stigmatizeze sau să bage frica în comunitatea noastră, noi ne vedem de treabă muncind pentru folosul comunității. În administrațiile locale am reprezentat acel echilibru politic, care a permis realizarea marilor proiecte: aeroportul, reabilitarea spitalelor și a drumurilor județene. Realizările nu ar fi fost posibile, dacă nu făceam parte din legislativul și executivul Consiliului Județean Brașov. Vrem să continuăm munca începută și credem cu tărie, că împreună vom realiza ceea ce ne-am propus” – a afirmat Kovács Attila.

La conferința de presa la început de campanie electorală au spus următoarele: „Candidații UDMR formează o echipă de profesioniști, care dispun de experiența și cunoștințele necesare, ca prin activitatea lor să contribuie la dezvoltarea județului și să reprezinte în administrația județeană interesele comunității brașovene, la nivel general, dar și a celei maghiare”

În declarația sa de la sfârșitul campaniei, președintele UDMR Brașov a subliniat: „Realizările prezentate nu ar fi fost posibile, dacă nu făceam parte din legislativul și executivul Consiliului Județean Brașov. Trebuie să facem parte din acest for și în viitor, acesta este obiectivul nostru pentru alegerile locale din 2020. Vrem să continuăm munca începută și credem cu tărie, că împreună vom realiza ceea ce ne-am propus. De aceea cerem sprijinul comunității brașovene la alegerile din 27 septembrie!”

Realizări și proiecte de viitor

Aeroport

În 2016 am încheiat un acord politic care a devenit piatra de temelie a implementării proiectului aeroportului dar și a celorlalte două priorități importante ale județului: dezvoltarea spitalelor și a rețelei rutiere.

Construirea aeroportului se circumscrie unui proiect regional, astfel, pentru obținerea finanțării de la bugetul de stat au intervenit atît președintele Consiliul Județean Covasna, cât și primarul orașului Sfântu Gheorghe. La inițiativa noastră, a consilierilor județeni ai UDMR, construirea drumului expres Brașov – Sf. Gheorghe a intrat pe lista priorităților CJ Brașov pentru următoarea perioadă, astfel aeroportul va fi mai accesibil și județelor vecine.

În actualul mandat s-au construit calea de rulare și platforma de parcare a aeronavelor, sunt în curs de execuție clădirea energetică și alte construcții anexe, precum și drumul de acces dintre aeroport și drumul județean DJ103C. Dar partea cea mai spectaculoasă a aeroportului este terminalul de pasageri, care va ocupa locul 3 în România ca dimensiune, cu cele 12 mii de mp. Lucrările începute în urmă cu 5 luni, în ciuda pandemiei, au avansat într-un ritm alert, azi deja putem vedea și stâlpii de susținere al acoperișului inspirate de arcadele gotice ale bisericilor transilvănene. Față de graficul de execuție prevăzut în contract, s-a înregistrat un avans de peste o lună, ceea ce ne îndreptățește să credem că până la sfârșitul acestui an construcțiile vor fi finalizate în proporție de 90%, iar în 2021 Aeroportul Internațional Brașov va fi funcțional.

Alte articole:   Marius Dunca, președinte PSD Brașov: Este imperativ un Pact Național pe Sănătate

Azi nu mai există nici o îndoială: aeroportul va fi finalizat, iar acest lucru va contribui la dezvoltarea economică a întregii regiuni. Proiectul nu ar fi devenit realitate fără implicarea UDMR.

Sănătate

Obiectivul nostru este dezvoltarea sistemului sanitar astfel încât locuitorii județului Brașov să beneficieze de servicii medicale la standarde europene.

În actualul mandat am conlucrat la modernizarea celor 6 spitale din subordinea Consiliului Județean Brașov.

Aripa veche a Spitalului de Obstetrică și Ginecologie “Dr.I. A. Sbârcea“ Brașov a fost în întregime reabilitată, iar aripa nouă se află în plin proces de modernizare.

Spitalul Clinic de Copii din Brașov a fost complet renovat. Am modernizat și dotat Secția de Neurologie, Unitatea de Primiri Urgențe, Ambulatorul Integrat al Spitalului.

Sunt în curs de reabilitare Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov, Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru, corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

În contextul pandemiei de coronavirus, am alocat peste 23 de milioane de lei pentru achiziționarea de echipamente de protecție și materiale sanitare, precum și aparate de testare.

Un spital modular, în care va funcționa secția ATI COVID, a fost construit în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov.

O treime din bugetul județului pe anul 2020 s-a alocat pentru domeniul Sănătate.

Infrastructura rutieră

Modernizarea drumurilor județene a devenit posibilă datorită atragerii fondurilor europene. Pe lista priorităților s-au regăsit și drumurile din zonele locuite de comunitățile maghiare. Astfel,

  • În 2019 am finalizat modernizarea drumului județean 112C, Hălchiu-Satu Nou-Dumbrăvița-Vlădeni.
  • În luna august a.c. au început lucrările de reabilitare a drumului județean 132 A, care trece prin localitățile Apața, Ormeniș și Augustin.
  • Am reluat procedurile de achiziție pentru modernizarea drumului județean 132, Rupea-Homorod-Jimbor, s-a refăcut proiectul tehnic și în câteva săptămâni pot demara lucrările de reabilitare a celor 20 de km de șosea.
  • La începutul lunii iulie a.c. am predat pasajul feroviar modernizat din Homorod.
  • În satul Hălmeag am construit un pod nou peste râul Olt.
  • Drumul expres Brașov-Sf.Gheorghe este pe lista proiectelor prioritare, astfel că în viitorul apropiat va fi și acesta realizat.

Învățământ și culte

Ne preocupăm constant de învățământul cu predare în limba maghiară, în vederea asigurării condițiilor optime pentru o educație de calitate.

  • Am sprijinit modernizarea instituțiilor școlare.
  • De 3 ani organizăm conferințe pentru personalul didactic din unitățile cu predare în limba maghiară.
  • 600 de elevi din afara Brașovului beneficiază, la începutul anului școlar, de pachete cu rechizite.
  • 300 de elevi din clasele 0-IV beneficiază de program școlar prelungit, în cadrul căruia se bucură de o masă caldă și de suport pedagogic pentru realizarea temelor de casă. În prezent, depunem eforturi pentru lărgirea acestui program.

Am sprijinit restaurarea bisericilor din județ prin programul de finanțare dedicat tuturor unităților de cult recunoscute în România, alocând în fiecare an 1 milion de lei la acest capitol.

Alte articole:   Hoții cardului bancar, prinși cu ajutorul imaginilor făcute publice

Cultură și folosirea limbii materne

O viață culturală activă, patrimoniul cultural pus în valoare într-un mod sustenabil sunt elemente care contribuie la bunăstarea socială și economică a unei societăți. De aceea, am dezvoltat la nivelul Consiliului Județean Brașov 2 programe de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale realizate de ONG-uri sau autorități publice locale.

Pentru o comunitate minoritară, evenimentele culturale reprezintă o modalitate de păstrare a identității naționale. Plecând de la această premisă, am sprijinit evenimentele culturale maghiare: Zilele Culturale Maghiare, Festivalul de Teatru Maghiar din Brașov, Festivalul de Teatru pentru Copii.

În fiecare an celebrăm zilele importante ale comunității maghiare: 15 martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și 20 august – Ziua Sfântului Rege Ștefan

În 2019 am sprijinit editarea unui album de promovare a județului Brașov, care prezintă în limbile română, engleză, germană și maghiară bogăția naturală și culturală a județului.

Ne-am preocupat – constant – ca în acele localități unde există un număr semnificativ de etnici maghiari, indicatoarele de la limita localităților să fie bilingve.

Protecția mediului

Vrem un mediu curat și sănătos pentru copiii noștri, tocmai de aceea la nivelul Consiliului Județean Brașov ne-am implicat în proiectele privind protecția mediului.

Au existat două inițiative importante în acest domeniu.

  • Pe deoparte s-a elaborat Planul de Menținere a Calității Aerului în Județul Brașov pentru perioada 2018-2022, care conține acele măsuri, prin care poluarea aerului poate fi redusă. De la reabilitarea infrastructurii rutiere, până la modernizarea transportului public sau eficientizarea energetică a clădirilor, am inventariat măsurile care pot fi implementate, iar acestea au fost asumate de unitățile administrativ-teritoriale.
  • Pe de altă parte, am inițiat proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov și pentru finanțarea acestuia vom accesa fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Prin investițiile care însumează aproape 100 milioane de euro, dorim ca mare parte a deșeurilor colectate să fie reciclate, astfel încât doar 10% să ajungă în depozitul ecologic, după ce este tratat. Pentru a atinge tințele și obiectivele stabilite de directivele europene, este nevoie a se realiza investiții în colectarea selectivă, transportul, sortarea și tratarea deșeurilor. În studiul de fezabilitate aflat în lucru s-a conturat un centru de management integrat al deșeurilor în apropierea depozitului ecologic existent, stații de transfer, sortare și compostare în mai multe zone ale județului, precum și centre de colectare prin aport voluntar.

Sunt proiecte pe care în următorul mandat dorim să le ducem mai departe, pentru a ne bucura cu toții de un mediu curat.

Dezvoltarea turismului

Brașovul a ajuns primul județ turistic din țară! Echipa din care am făcut parte în Consiliul Județean Brașov, și-a asumat rolul de integrator al ofertei turistice. Începând cu anul 2016 am reunit diverși parteneri locali din rândul unităților administrativ-teritoriale, centrelor de informare turistică și ONG-urile active din domeniul turismului, prin acțiuni precum participarea la târguri de turism naționale și internaționale, implicarea în proiecte internaționale și campanii de promovare a județului Brașov.

  • În 2018 am dezvoltat aplicația mobilă Brasov Tourism App_ un ghid digital de vizitare a Județului Brașov.
  • Pentru a crește vizibilitatea obiectivelor turistice și accesibilitatea acestora, și pentru asigurarea mobilității spre ele, implementăm proiectul “ThreeT (Thematic Trail Trigger) – Inițierea unor trasee tematice”, finanțat prin Programul Interreg Europe. Prin schimburi de bune practici între partenerii din 8 țări europene s-a ajuns în faza finală de elaborare a Planului de Acțiuni pentru Turism Durabil – Strategie Sectorială de Turism pe următorii 2-5-10 ani. Acțiunile propuse se vor implementa in următorii 2 ani: operaționalizarea Rutei Fortificațiilor, conectarea traseelor de biciclete și drumeție, crearea Rețelei de Puncte Gastronomice Locale.
  • Cooperarea din cadrul Convenției Carpatice a dus la nașterea unui nou proiect, aprobat de plenul CJ în luna august, “Traseul Carpaților – explorarea, promovarea și protejarea bogăției patrimoniului cultural și natural al Regiunii Carpatice”, a cărui finanțare este asigurată din fonduri norvegiene. Implementarea proiectului alături de parteneri din toate țările carpatice, din zona montană Alpi și din Norvegia, va începe în 2021, pe durata a 36 luni cu focus pe inventarierea patrimoniului cultural tangibil și intangibil, traseelor de patrimoniu și operatorilor acestora, inventarierea produselor tradiționale locale și a muzeelor din Carpați, dezvoltarea abilităților și competențelor artizanilor locali.
Alte articole:   HoReCa are nevoie de un suport de 350 de milioane de euro

Dorim continuarea acestor proiecte, astfel încât să rămânem primul județ turistic din România și să atragem și localnicii să devină turiști la ei acasă.

Digitalizarea administrației publice

Contextul epidemiologic a scos la iveală necesitatea digitalizării instituțiilor publice. La nivelul Consiliului Județean Brașov s-au inițiat primele proiecte în acest domeniu în urmă cu 2 ani, primul proiect – „Îmbunătățirea procesului decizional și reducerea birocrației la nivelul Consiliului Județean Brașov”fiind contractat în 2019. Prin acest demers vom facilita sistemul online de relații cu clienții, astfel, locuitorii județului își vor putea rezolva activitățile administrative la un click distanță.

În 2020 s-a aprobat proiectul „Digitalizarea serviciilor sociale și medicale aflate în competența Consiliului Județean Brașov”, implementat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

Dorim extinderea procesului de digitalizare și la nivelul celorlalte instituții aflate în subordinea CJ. Până în anul 2022 Consiliul Județean Brașov se va alinia în rândul administrațiilor digitale.

Dezvoltarea locală

Dorim să venim în sprijinul fermierilor în vederea accesării fondurilor europene destinate agriculturii. Înființăm o comisie formată din specialiști din domeniul agriculturii pentru a oferi consultanță gratuită pentru a accesa fondurile prevăzute în noua perioadă de programare financiară 2021-2027 pentru dezvoltare rurală și agricultură, cum ar fi: achiziționare utilaje agricole, modernizarea fermelor animale și vegetale, sprijinirea fermierilor tineri și fermele de familie. În același timp dorim să oferim sprijin și pentru autoritățile locale privind acest domeniu. Vom oferi consiliere privind dezvoltarea și modernizarea composesoratelor.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.