blog-logo

VIDEO Avancronica meciului SR Brașov – Odorheiu Secuiesc, din Liga a 3-a

VIDEO Avancronica meciului SR Brașov – Odorheiu Secuiesc, din Liga a 3-a

În runda a doua a Ligii 3, Seria a 5-a, SR Braşov se va duela, sâmbătă, de la ora 14.00, pe Stadionul „Tineretului”, cu AFC Odorheiu Secuiesc.

Braşovenii vin după două partide încheiate cu rezultate pozitive, calificarea în turul secund al Cupei României şi victoria din prima etapă de la Râşnov.

Timpul de pregătire a fost scurt, însă băieţii au fost receptivi şi au aplicat lucrurile pe care le-am antrenat în această perioadă extrem de scurtă. Startul de sezon a fost bun. Este un detaliu foarte important, mai ales la momentul în care ne aflăm. Încercăm să formăm o echipă, un lot competitiv, iar partea psihologică este foarte importantă. După efortul mare pe care l-au depus băieţii, a fost bine că am pornit cu două victorii. Eu am încercat să aduc fotbalul pe care eu îl gândesc. Este clar că încă nu suntem unde ne dorim. Nici nu aveam cum să fim acolo. În schimb, sunt mulţumit de nivelul pe care l-am atins în această perioadă scurtă”, a menţionat tehnicianul Liviu Nicolae.

Alte articole:   Fotbaliștii Coronei, deciși să facă totul pentru a se menține pe primul loc

Despre duelul de sâmbătă, antrenorul „galben-negrilor” a punctat: „Pentru noi, începutul de campionat este unul echilibrat. Întâlnim formaţii cu experienţă la nivelul Ligii 3. Am multe informaţii despre gruparea din Odorheiu Secuiesc. Sunt detalii care pot face diferenţa în acest meci, dar noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. Echipa din Odorheiu Secuiesc este una foarte bine clădită fizic, agresivă, una care depune mult efort. Va trebui să combatem aceste lucruri pozitive ale lor. Pentru mine nu este un duel cu Florin Stângă. Este un joc de fotbal între SR Braşov şi Odorheiu Secuiesc”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.