blog-logo

Imagini violente? Înjurați-mă pe mine!

Imagini violente? Înjurați-mă pe mine!

Au fost ceva supărări pentru că am postat imagini în care un motociclist s-a lovit de un camion atat de violent încât a explodat ca un Molotov bietul om și motorul.

Rămân ferm: dacă prin a scrie 1.000 de stiri in care sa prezint cazuri grave de accidente, cu poze urate, reusesc sa conving UN SINGUR sofer sa fie precaut, va jur ca merita toate injuraturile pe care le primesc din partea unor cititori. INJURATI AICI, conduceti atent! Ne omoara covidul, politicul si altii…

Sunt de multe ori acuzat că trebuie să îmi asum faptul că sunt formator de opinie. OK! Ce instrumente poate avea la îndemână un formator de opinie? Nu dă amenzi. Nu dă sentințe. Își dă cu părerea, că de aia e formator de opinie… Asta dacă nu bate câmpii cu (sau fără) grație.

Alte articole:   285 de controale, 37 de cazuri de furt de energie electrică

Dar poate face campanii de conștientizare, o să spuneți. Aveți idee ce „succesuri” au astfel de campanii, dar la modul concret, personal?? Și mă refer la seminariile, webminariile, reuniunile alea tovărășești de modă nouă unde speakeri renumiți cer taxa de intrare ca să îți spună că nu trebuie să fii stresat, că e bine să îți fie bine ca să nu îți fie rău. Vă las plăcerea să îmi scrieți la rubrica de comentarii, anonim sau cu nume real.

Faptul că sunt cu adevărat probleme în materie de circulație rutieră și chiar e nevoie să fim poate mai duri când prezentăm cazuri grave, ca jurnaliști, o putem pune în contrapondere cu acea campanie numită „Tutunul dăunează grav sănătății”! Pe bune!? Câți fumători au renunțat la țigări din motive de campanie de marketing? Dar câți și-au pus problema, măcar așa, de principiu, că e nașpa să fumezi după ce au văzut nenorocirile alea de poze pe pachetele de țigări? Deci, da, impactul vizual poate determina niște decizii majore în astfel de situații…

Alte articole:   Ora de iarnă 2020. 25 octombrie, cea mai lungă zi din an

Pot fi de acord cu un singur lucru: violența de limbaj si cea vizuală ar trebui să fie adaptată la nivelul vârstei, dar, pe bune, câți părinți știu la ce informații au acces, online, copiii? Și aici vine partea cu adevărat întunecată: pornografie infantilă, trafic de persoane, exploatare sexuală etc.

Așa că îmi asum cu sau fără haștag înjurăturile unora, dar merită dacă reușesc să conștientizez pe cineva că viața reală este altfel.

P.S. Promit sa fac o poza de profil actuala, cu chelia aferenta din dotare

Distribuie dacă îți place!
  1. Incercam sa gasim solutii politice la probleme spirituale si apoi o dam in depresii si ne miram cand acestea nu merg

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.