
Candidatul Pro România Brașov la funcția de primar al Brașovului, Sorin Susanu, a devenit celebru la nivel național nu doar prin controalele făcute din funcția de comisar șef regional la Protecția Consumatorului, ci și printr-un videoclip care a devenit rapid viral.
A fost imediat criticat de contracandidați că este „misogin”. Mai mult, o brașoveancă a reclamat la Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) nr.1 Brașov că respectivul clip ar fi discriminatoriu față de femei, solicitând ca acesta să fie eliminat din spațiul public.
„Analizând sesizarea în cauză, BEC nr. 1 Brașov reține că prin clipul în cauză, în esență, nu s-a urmărit crearea unei discriminări față de femei, ci constituie un reproș adus activității actualului primar – în clip se poate observa că pe ușa de la biroul unde se aflau cele două persoane de sex feminin apare o plăcuță pe care este scris PRIMAR GEORGE SCRIP –.
Referitor la indicarea modalității prin care clipul în cauză ar putea fi eliminat din spațiul public se reține că aceasta nu constituie una dintre atribuțiile biroului electoral de circumscripție electorală prevăzute de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali”, se arată în decizia BEC nr. 1 Brașov, care a respins sesizarea ca neîntemeiată.
„Îmi cer scuze tuturor persoanelor care s-au simțit ofensate de acest videoclip, dar în niciun caz nu aceasta a fost intenția și cred că oricne nu are o altă impresie , înșelege pamfletul și modul metofiric în care a fost ilustrată incompetența unor funcționari publici din cadrul Primăriei, și nu consider în niciun fel că acest film încalcă vreo prevedere legală și mă bucur că și cei avizați să judece aceste aspecte au ajuns la concluzia că nu am greșit cu nimic. Cred că toate aceste atacuri au venit doar din cauza faptului că acest clip electoral a devenit viral. Când a ajuns la peste 100.000 de vizualizări, doar din acel moment, într-o majoritate covârșitoare, simpatizanții USR Brașov au început să dea alte conotații simbolisticii videoclipului, deranjați, probabil, de faptul că pierd teren în singura zona în care ei performează, respectiv pe Facebook”, ne-a declarat Susanu.
Ce spune Legea?
Potrivit art. 65 și 71 din Legea nr. 115/2015 :
Articolul 65
- (1)În campania electorală, candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, precum și cetățenii au dreptul să-și exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă.
- (2)În timpul campaniei electorale se asigură candidaților, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare, pentru a se întâlni cu alegătorii. Spațiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în școli, universități, case de cultură, cămine culturale și cinematografe și se asigură pe bază de înțelegere cu privire la cheltuielile de întreținere.
- (3)Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legii.
- (4)Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli și universități în perioada de desfășurare a cursurilor.
- (5)În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură și intoleranță. În sensul prezentei legi, prin discurs care instigă la ură și la discriminare se înțelege atât discursul, cât și mesajele de propagandă electorală exprimate în formă scrisă sau prin viu grai care incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul, alte forme de ură bazate pe intoleranță sau orice altă formă de discriminare prevăzută la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
- (6)În campania electorală sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
Articolul 71
- (1)Emisiunile și dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaților condiții egale în ceea ce privește libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor și echidistanța.
- (2)În cadrul emisiunilor electorale, candidații au următoarele obligații:
- a)să nu pună în pericol ordinea constituțională, ordinea publică, siguranța persoanelor și a bunurilor;
- b)să nu facă afirmații care pot aduce atingere demnității umane sau moralei publice;
- c)să probeze eventualele acuzații cu incidență penală sau morală aduse unui alt candidat;
- d)să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.
La scurt timp după lansarea în spațiul public al acestui clip electoral, Susanu „recidivează”, de data aceasta cei vizați ar fi bărbații….