blog-logo

Taxele de cazare în căminele Universității Transilvania s-ar putea majora cu până la 20%

Taxele de cazare în căminele Universității Transilvania s-ar putea majora cu până la 20%

Studenţii ar putea plăti mai mult pentru cazarea în căminele Universităţii Transilvania, pentru anul universitar 2020-2021.

Taxele de cazare în căminele Universităţii Transilvania Braşov (UniTBv) ar putea creşte cu 10-15%, până la 20 de procente în acest an universitar faţă de cel trecut.

Decizia vine ca urmare a majorării tarifelor la unele servicii şi a costurilor aferente achiziţionării materialelor de sanitare pentru dezinfecţie, a declarat, marţi, pentru Agerpres, prorectorul Daniel Munteanu.

Conform acestuia, o creştere provine din facturile la utilităţi, cea mai semnificativă fiind cea raportată la tarifele contractate pentru serviciul de salubritate, care a crescut cu 60%, precum şi din achiziţia de dezinfectanţi necesari serviciilor de curăţenie.

Alte articole:   COVID-19. 338 de pacienți internați în spitalele din Braşov, dintre care 27 la Terapie Intensivă!

Potrivit actualelor norme sanitare, vor putea fi cazaţi doar doi studenţi sau cel mult trei într-o cameră în care anterior erau patru, de aici provenind încă o parte din creşterea preţului.

Prof.dr. Munteanu a precizat că, în baza datelor oferite de sistemul de precazare online, care ia în calcul atât studenţii care au beneficiat de cazare în cămine anterior, precum şi pe baza opţiunilor exprimate de cei din anul I, UniTBv a centralizat 5.001 cereri, în condiţiile în care, în actualul context epidemiologic, instituţia de învăţământ superior poate oferi 3.400 de locuri de cazare.

„Vom propune nişte tarife, însă acestea trebuie aprobate în Consiliul de Administraţie al Universităţii, creşterea este de 10-15%, până la 20%”, a spus Munteanu.

Prorectorul UniTBv a precizat că, în acest context, pentru a se evita apariţia unor probleme, este foarte important ca studenţii să înţeleagă să respecte regulile, el precizând că, într-un cămin care a fost deschis în permanenţă de la începutul pandemiei, unde au fost găzduiţi 90 de studenţi străini, nu a existat niciun caz de infectare cu coronavirus.

Alte articole:   Asociatul clanului de interlopi Alexa, fost consilier județean, Andrei (Andi) Kadas, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Prorectorul prof .dr. Liliana Rogozea a precizat că tarifele de şcolarizare pentru locurile cu taxă au rămas similare celor de anul trecut. Acestea sunt cuprinse între 6.000 şi 3.500 de lei, în funcţie de facultatea aleasă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.