Repartizarea profitului către salariați – o idee bună, formulată greșit

Repartizarea profitului către salariați – o idee bună, formulată greșit

Trebuie specificat de la început că toată tevatura ultimelor zile s-a făcut pe baza unui proiect de lege care nu produce efecte și care nu mai are vreo șansă reală de a fi votat de actualul Parlament, pentru că urmează alegerile parlamentare. Deci discutăm, de dragul de scrierii, la mine și lecturii, la voi, eu într-o pauză de cafea la birou și voi într-o pauză de la orice faceți.

În primul rând, în actualul Cod Fiscal valabil la data depunerii inițiativei legislative, participarea salariaților la profit este reglementată la art. 76 ca reprezentând venituri din salarii, adică este impozitată cu impozit pe venit și contribuții de sănătate și asigurări sociale. Cu alte cuvinte, inițiatorii noștri parlamentari au descoperit apa caldă …

Alte articole:   PMP propune înfiinţarea unor centre de petrecere a timpului liber pentru copii şi părinţi. Georgiana Buta: „Ne lipsesc locurile în care cei mici şi cei mari să facă diverse activităţi împreună”

Repartizarea unei cote părți a profitului către salariați este o măsură dorită de mediul de afaceri, menită să dinamizeze activitatea salariaților și să-i facă direct interesați de activitatea unei firme, de relația cu clienții și de profitabilitatea acesteia. Cu alte cuvinte, prin aplicarea unei astfel de măsuri ar trebui să nu mai existe prin firme acei salariați de tipul „timpul trece, leafa merge”.

Principalii beneficiari ai acestei măsuri ar fi IMM-urile cu capital românesc, care sunt sufocate de fiscalizarea excesivă a muncii, pentru că la companiile străine ar fi foarte greu de aplicat, acestea acordând deja salariaților salarii și beneficii peste nivelul pieței actuale.

Alte articole:   Fliundra: Nu voi renunța la lupta pentru înființarea policlincii

Problema este că această măsură nu poate fi aplicată acum de antreprenorii români, datorită taxării excesive prevăzute de Codul fiscal. Imaginați-vă că pentru a distribui 1000 de lei către un salariat (net), compania mai trebuie să plătească încă aproape 700 de lei taxe și impozite. Astfel, cu toate că este prevăzută de Codul Fiscal, nu este aplicată pentru că ar atrage taxe și impozite suplimentare pentru companii.

Așadar, această inițiativă legislativă ar fi putut fi bună, frumoasă și aplicată, daca ar fi fost îndeplinite două criterii estențiale, pe care inițiatorii le-au ratat:

  • – să nu instituie obligativitatea distribuirii profiturilor către salariați ci să stabilească doar procentele din profitul net în care se pot încadra firmele și metodele de distribuire către salariați;
  • – să vină ca o lege modificatoare a Codului Fiscal, care să scutească veniturile obținute în acest mod de către salariați de contribuția de sănătate și de cea de asigurări sociale, fiind taxate doar cu 10% impozit pe venit.
Alte articole:   Locuri de muncă Brașov. Penitenciarul Codlea angajează agenți operativi

Astfel, ar împăca toate părțile, Guvernul ar încasa taxe și impozite suplimentar la Bugetul de stat, salariații ar beneficia de creșteri ale veniturilor salariale, iar angajatorii ar motiva angajații și ar mai scoate la lumină niște sume pe care oricum le dau „în plic”.

  • Sorin Bâscă
  • expert contabil


Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate