blog-logo

Proceduri modificate pentru pacienții COVID -19

Proceduri modificate pentru pacienții COVID -19

Procedurile și algoritmul parcurs de un pacient cu simptomatologie specifică COVID-19 s-au schimbat. Noile date au fost publicate miercuri, în Monitorul Oficial.

Printre cele mai importante modificări se numără faptul că retestarea după 14 zile nu mai este necesară, există precizări importante în privința felului în care sunt preluați pacienții asimptomatici, iar vindecarea celor asimptomatici care stau acasă va fi declarată de medicul de familie.

Noul Ordin al Ministerului Sănătății prevede reguli mai clare pentru DSP-uri, cărora li se spune ce trebuie să facă în momentul în care nu au personal medical suficient – trebuie să ceară să fie detașat, dar cel mai important este faptul că în acest ordin este schițat traseul pacientului COVID pozitiv.

Ce trebuie să facă un pacient care are simptome de COVID19

Un pacient care are simptome de infecție respiratorie acută, rămâne în primul rând acasă, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor. Dacă deja are simptome grave, este internat în spital, i se acordă îngrijiri și i se face între timp testul, potrivit Digi24.

Un alt aspect important: pacienții care au simptomatologie de COVID, pe care medicii o pot vedea la un CT sau în urma unei radiografii, chiar dacă testul COVID este negativ, vor fi tratați ca și pacienții COVID, deci ca fiind infectați și va fi repetat testul la 48 de ore.

Alte articole:   Dacă tot e zi electorală, bancuri cu politicieni...

Ce se întâmplă dacă testul COVID este pozitiv

Pacienții confirmați cu COVID-19 sunt direcționați apoi de către DSP-uri, tot prin serviciile de ambulanță, pentru evaluare la spitale. Transportul lor se prioritizează în funcție de gravitatea pacientului respectiv.

Pacienții asimptomatici, dar fără modificări biologice pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de ce decide medicul, iar pacientul asimptomatic cu factori de risc sau forme ușoare poate fi izolat în spitalele de fază 1 sau 2 sau acasă, decizia aparținând tot medicului, scrie aceeași sursă.

Formele medii și severe vor fi internate în spitale care au terapie intensivă, iar perioada de internare o stabilește medicul.

Cum se rezolvă urgențele medicale la pacienții COVID19

O noutate este că urgențele medico-chirurgicale din unitățile de primiri urgențe sau din spitalele non-COVID care se pozitivează pe parcursul internării vor fi transferate la spitale suport, însă numai după ce urgența, problema chirurgicală, va fi rezolvată, iar starea de sănătate a pacientului este stabilă.

În cazul în care urgențele medico-chirurgicale ale pacienților cu COVID din spitalele de fază 1 și 2 nu pot fi operate acolo, pacienții vor fi transferați în spitalele suport, cu măsurile necesare de izolare și cu avertizarea în prealabil a spitalului. Practic, dacă un pacient COVID are nevoie de o operație și este internat într-un spital de boli infecțioase unde operația nu poate fi făcută, atunci el va fi transferat într-un alt spital unde operația se poate realiza.

Alte articole:   Dosar penal pentru o posibilă fraudă electorală, la Predeal

Vindecarea asimptomaticilor, stabilită de medicii de familie

Ordinul de ministru detaliază și criteriile de internare și de externare în cazul pacienților COVID. Pacienții asimptomatici, care nu au modificări biologice pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de cum decide medicul, iar vindecarea lor va fi stabilită de către medicul de familie.

Dacă sunt izolați acasă, ei vor rămâne în izolare timp de 14 zile, iar medicul de familie trebuie să le supravegheze telefonic, zilnic, starea de sănătate și dacă va constata că în cele 14 zile nu apar simptome de boală, atunci medicul de familie va face o scrisoare medicală către DSP și astfel, acest pacient este declarat vindecat și toate aceste date vor fi introduse în platforma oficială, iar el va apărea în statistica persoanelor vindecate.

În cazul acestor asimptomatici, nu va mai fi necesară retestarea după cele 14 zile de izolare și își pot relua activitatea, pot merge la serviciu, dar cu condiția ca alte zece zile, după cele 14 de izolare, să păstreze distanța față de colegii de serviciu, de exemplu, și să poarte mască.

Alte articole:   Zeci de locuitori din Ormeniș nu pot vota. Au buletinele la magazinul din sat de unde luau mâncare pe datorie

Reguli de igienă pentru pacienții aflați în carantină și izolare

De asemenea, sunt specificate pentru prima oară în detaliu reguli de igienă pentru persoanele care se află în carantină și izolare. Acestor persoane li se spune și cum să se spele pe mâini, să se șteargă cu un prosop de hârtie dacă au, dacă nu, cu un prosop pe care să-l spele imediat, relatează Digi24.

Băile și toaletele trebuie dezinfectate cel puțin o dată pe zi cu substanțe pe bază de clor.

Hainele sau lenjeria de pat sau prosoapele de baie trebuie spălate la o temperatură de 60-90 de grade.

Dacă are simptome uzuale, i se recoltează probe pentru test, după care rezultatul va fi trimis la DSP și DSP-ul comunica rezultatul pacientului.

Întreg documentul poate fi consultat AICI.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate