blog-logo

3 milioane de doze de vaccin antigripal, achiziționate. Când începe campania de vaccinare

3 milioane de doze de vaccin antigripal, achiziționate. Când începe campania de vaccinare

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat miercuri la Digi24, că s-au achiziționat 3 milioane de doze de vaccin antigripal pentru imunizare gratuită a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în sezonul 2020-2021.

Tătaru a precizat că prima tranşă de vaccin antigripal va ajunge la jumătatea lunii septembrie, iar apoi vor urma altele, până la finalul lunii noiembrie.

„Prima tranşă va veni pe 15 septembrie, următoarea pe 18, urmând tranşe repetate, până la sfârşitul lunii noiembrie. Ţinând cont că anul trecut s-au vaccinat şi am avut 1.500.000 de vaccinuri pentru cei din grupele de risc şi grupele extreme, precum şi personalul medical, anul acesta am achiziţionat 3 milioane, iar din informaţiile noastre din farmaciile cu circuit deschis s-au cumpărat în jur de 500.000 de doze”, a explicat Nelu Tătaru.

Campania de vaccinare antigripală va începe după data de 15 octombrie, după cum spune Nelu Tătaru.

“Deci noi avem în acest moment 3 milioane achiziţionate, pe care începând cu, eu ştiu, 15 octombrie, să spunem că începem şi campania de vaccinare antigripală”, a spus ministrul Sănătății.

 Nelu Tătaru a fost întrebat dacă gripa sezonieră va favoriza transmiterea COVID-19.

„Nu neapărat că va favoriza, dar va şubrezi un organism, concomitenţa celor două patologii va face ca organismul să lupte de două ori şi nu ştim dacă efectele sau rezultatele vor fi aceleaşi doar într-o singură infecţie”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a recomandat ca oamenii să se vaccineze, nu doar cei din grupele de risc, ci şi cei care doresc şi găsesc vaccinul în farmacii.

Alte articole:   Un medic propune celor care nu cred în existența COVID sau minimizează gravitatea infecției să-și asume și consecințele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.