blog-logo

Bărbatul atacat de urs, azi-dimineață, este din Teliu

Bărbatul atacat de urs, azi-dimineață, este din Teliu

O persoană a fost rănită de un urs, în zona Stupinii Prejmerului, potrivit I.J.J. Brașov.

UPDATE:

În această dimineață, în jurul orei 10.40, un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat pe DN10, între localitățile Teliu și Prejmer, o persoană de sex masculin, ce se afla în afara părții carosabile, într-un șanț și care prezenta mai multe leziuni pe corp.

Patrula de poliție constituită din doi polițiști rutieri au procedat, de îndată, la acordarea primului ajutor persoanei în cauză, concomitent cu solicitarea de întăriri, precum și a unui echipaj medical.

Până la sosirea cadrelor medicale, întrucât victima prezenta leziuni grave, polițiștii au continuat să acorde primul ajutor, folosindu-se de trusa medicală existentă în dotarea autospecialei, procedând la bandajarea rănilor persoanei rănite.

Din primele informații obținute de la persoana vătămată, s-a stabilit faptul că, aceasta ar fi fost atacată de un animal sălbatic, respectiv un urs, în timp ce se afla pe un teren care îi aparține, aflat în proximitatea DN10.

Ulterior, persoana vătămată a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 66 ani din localitatea Teliu, județul Brașov.

Acesta a fost preluat de către un elicopter SMURD și a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt, a declarat comisar de poliție Alina-Maria Ivan.

Alte articole:   Direcția de Asistență Socială Brașov scoate la concurs mai multe posturi

07.09.2020, ora 10:40, apel  la numarul unic de urgență 112, se solicită sprijin pe DN 10 în zona Stupinii Prejmerului, unde se pare ca o persoană de sex masculin a fost atacată de animale sălbatice.

Echipajul de jandarmi  aflat în misiune de menţinere a ordinii și siguranței publice în mediul rural, a fost solicitat de dispecerul unității:

,,… deplasați-vă urgent pe DN 10, la ieșirea din Stupinii Prejmerului, avem o persoană atacată de urs!”

Ajunși la fața locului, echipajul de jandarmi și cel al SMURD, au constatat că este vorba despre un bărbat care era întinsă pe iarbă, putea comunica, dar era grav rănit. La fața locului erau prezenți și colegii de la Poliție.

Alte articole:   Ce spune primarul Allen Coliban despre deschiderea AFI Braşov VIDEO

In timp ce echipajul SMURD  îi acorda bărbatului primul ajutor, jandarmii au luat masura delimitării zonei unde urma să aterizeze un elicopter pentru a-l transporta pe acesta la spital. Totodata, s-a transmis un mesaj de  informare a populatiei din zona respectivă prin sistemul RO-ALERT. Ulterior, victima a fost transportata cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgență Tg Mureș, potrivit reprezentanților I.J.J. Brașov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.