blog-logo

Dosar penal după ce un muncitor a căzut de pe un raft

Dosar penal după ce un muncitor a căzut de pe un raft

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de“neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În data de 2 septembrie 2020, în jurul orei 13.05, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în cadrul unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Brașov a avut loc un accident de muncă.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 53 ani, angajat al societăţii în cauză, aflându-se în timpul programului de lucru, s-ar fi precipitat de pe un raft situat la o înălțime de aproximativ 2 metri, accidentându-se la nivelul capului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar de poliţie Alina Maria Ivan.

Alte articole:   Polițiștii brașoveni au dat amenzi de peste 16.000 lei, în doar două ore

Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportat la o unitate medical pentru investigaţii suplimentare. Cu privire la aspectele constatate au fost informaţi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate