blog-logo

Huawei România solicită retragerea proiectului de lege privind furnizorii de echipamente pentru 5G

Huawei România solicită retragerea proiectului de lege privind furnizorii de echipamente pentru 5G

În cadrul dezbaterii publice cu privire la proiectul de lege care reglementează selectarea furnizorilor de echipamente pentru dezvoltarea rețelelor 5G, Huawei România, subsidiara locală a companiei globale lider în acest domeniu, a cerut retragerea acestui proiect de lege, subliniind faptul că nu există un studiu de impact economic, ceea ce va duce la probleme privind libera concurență din piața telecom.

Solicitarea a fost făcută de avocatul companiei, Ion Dragne, Decan al Baroului București, reprezentând Huawei în dezbaterea care a avut loc la începutul acestei săptămâni.

„Din punctul de vedere al companiei se impune retragerea proiectului de lege, deoarece aspectul esențial care lipsește este studiul de impact și consultarea cu piața de telecom (operatori, producători, consumatori)”, a spus Ion Dragne, avocatul Huawei.

Proiectul de act normativ ar încălca legislația europeană și ar putea fi declarat invalidat într-un test de constituționalitate, a mai precizat Dragne, explicând că Huawei solicită ca în lege să fie incluse criterii tehnice privind echipamentele pentru rețea care să fie evaluate de experți români cum ar fi cei de la Administrația Națională pentru Administrare și Reglementare în Comuncații (ANCOM).

Alte articole:   Un tânăr a ajuns în arest după ce a distrus mai multe mașini parcate și a furat dintr-un magazin

O altă prevedere contestată de Huawei se referă la retragerea treptată a actualelor tehnologii de comunicare electronică 3G și 4G. Echipamentele Huawei au fost utilizate de către operatorii telecom din România pentru dezvoltarea acestor rețele, iar prin noua lege va fi prevăzut un termen de 5 ani pentru excluderea acestora. Dragne a susținut că asemenea măsură ar încălca dreptul la proprietate.

Majoritatea participanților la dezbatere au cerut retragerea proiectului legislative din anumite motive.

În cadrul aceleiași dezbateri, analistul telecom Nicolae Oacă a susținut că perioada de consultare publică a proiectului a fost mult prea scurtă. Proiectul de lege ar fi trebuit să stea în consultare publică cel puțin 30 de zile, nu 14 zile, a precizat el.

Alte articole:   Festivalul Greciei la AFI Brașov, în weekend. Programul complet

Oacă a comentat că această variantă de act normativ ar trebui retrasă deoarece „este o intervenție abruptă pe piața telecom”. Mai mult, Oacă a avertizat că proiectul de lege ar periclita procedura de licitație pentru spectru 5G și ar putea conduce la amânarea ei cu încă un an.

Sergiu Zaharia, specialist securitate cibernetică în cadrul Huawei România, a subliniat că proiectul de lege supus dezbaterii „nu conține cuvântul tehnic”.

„Complexitatea rețelelor 5G este una mare, iar una astfel proiect trebuie să detalieze criterii tehnice pentru măsuri de securitate implementate la nivelul produselor”, a spus Zaharia.

Autoritățile au anunțat de mai multe ori că licitația pentru 5G la care sunt invitați operatorii telecom ar trebui demarata până la finalul acestui an. Aceasta a tot fost amânată, fiind necesară legiferarea unui memorandum semnat anul trecut între România și SUA pe marginea securității rețelelor 5G.

Alte articole:   Destinaţia Anului 2023: Brașovul, Ţara Făgăraşului, Castelul Bran și Dino Parc, în competiție

„Memorandumul vorbește clar despre o excludere a Huawei”, a spus Cornel Lozneanu, vice-președinte executiv Camera de Comerț și Industrie România-China, în cadrul dezbaterii. El a adăugat că că anumite paragrafe din proiectul de lege sunt „copy-paste” din memorandumul semnat toamna trecută.

Pe de altă parte, deputatul PNL Pavel Popescu, secretar în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, a spus că „această lege apără interesele României și ale cetățenilor români”.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate