Icoana Maicii Domnului, adusă la Biserica Sfântul Nicolae, de Sfânta Maria

Icoana Maicii Domnului, adusă la Biserica Sfântul Nicolae, de Sfânta Maria

Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului va găzdui ceremoniile religioase prilejuite de sărbătoarea Sfintei Maria, ocrotitoarea Brașovului.

Sâmbătă, 15 august, la ora 10.00, icoana „Sfintei Maria” protectoarea Municipiului Brașov, intră în catedrala marilor voievozi ai Neamului Românesc din Șcheii Brașovului, Biserica Sfântul Nicolae.

Icoana va fi adusă prin paza și ordinea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov, cu suportul logistic al Ordinului Militar „Sfânta Maria”.

Anul acesta se împlinesc 12 ani de când Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu IPS Streza, Mitropolit al Ardealului, au sfințit icoana.

Maica Domnului este protectoarea Municipiului Brașov, proclamație citită de Ps Andrei, Episcop al Harghitei și Covasnei .

Alte articole:   Începe Festivalul Filmului Francez. Ce proiecții vor fi în acest an?

Manifestarea se desfășoară cu Binecuvântarea Bisericii Ortodoxe, a Mitropolitului Ardealului IPS. Laurențiu, Protopopiatului Brașov și a Parohiei Brașov împreună cu un sobor de preoți.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate