Cîțu: ,,Pensiile vor crește în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii”

Cîțu: ,,Pensiile vor crește în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a prezentat, joi, proiectul rectificării bugetare, precizând că Guvernul va crește pensiile în acest an și că va fi „cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii”. Cîțu a susținut de altfel că România va fi „una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care va evita recesiunea economică”, potrivit g4media.ro.

,,Ministerul Muncii, la care se uită toată lumea astăzi, are cel mai mare buget de fapt, chiar de la începutul anului a încpeut cu cel mai mare buget. Sumele alocate în plus ajung la aproape 10 miliarde lei în plus. În ciuda a tot ceea ce a făcut PSD şi a încercat să facă în această perioadă am reuşti să găsim resursele pentru a plăti la timp şi ajutoare sociale şi salarii şi pensii. Astăzi vă spunem că da, în România vom creşte pensiile. Valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creştere pe care am putut-o vedea vreodată. PSD nu a mărit niciodată pensiile cu această sumă”, a spus Cîțu.

Alte articole:   PMP propune înfiinţarea unor centre de petrecere a timpului liber pentru copii şi părinţi. Georgiana Buta: „Ne lipsesc locurile în care cei mici şi cei mari să facă diverse activităţi împreună”

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate