VIDEO Consiliul Județean începe modernizarea drumului care leagă Brașovul de Covasna! Investiția se realizează cu fonduri europene, la doi ani de la semnarea contractului

VIDEO Consiliul Județean începe modernizarea drumului care leagă Brașovul de Covasna! Investiția se realizează cu fonduri europene, la doi ani de la semnarea contractului

Astăzi, în localitatea Augustin, pe podul de pe drumul judeţean DJ 131B a avut loc predarea amplasamentului în vederea realizării proiectului „Modernizare drum interjudeţean Covasna – Braşov care face legătura între drumul naţional DN 12 şi drumul naţional DN 13 – format din DJ 131 km 0+000 – 7+856 şi DJ 131B km 0+000 – 12+978”.

Procedura de predarea-primire a amplasamentului s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a administratorului public Daniel Gligoraş, cel care este şi managerul acestui proiect, a vicepreşedintelui CJ Adrian Gabor, precum şi a antreprenorului (Asocierea Gott Strasse SRL – SC Perfect Consult Europe SRL – Hydrostroy AD care şi-a adjudecat această achiziţie).

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii furnizorilor de utilităţi publice (telefonie, gaz, Compania Apa, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Sistemul de Gospodărie a Apelor Braşov, Regionala de Căi Ferate Braşov, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov), ai firmei de proiectare SC Irimat Cons SRL, ai supervizorului – diriginte de şantier, precum şi reprezentanţii comunelor Măieruş, Apaţa, Ormeniş şi Augustin pe al căror teritoriu administrativ se vor desfăşura lucrările la drumurile judeţene DJ 131 şi DJ 131B.

„Dacă la începutul anului 2018, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna semnam pe acest pod proiectul pe fonduri europene destinat reabilitării şi modernizării drumului care leagă localităţile Măieruş, Apaţa, Ormeniş, Augustin şi continuă spre Baraolt, în judeţul Covasna, acum putem spune că suntem în linie dreaptă cu acest proiect: am predat amplasamentul, dăm ordinul de începere a lucrărilor, antreprenorul va face organizarea de şantier şi va începe lucrul. Sunt convins că această investiţie va fi una remarcabilă pentru judeţul nostru. Să nu uităm că judeţul Braşov a ajuns să acceseze din fonduri europene peste 300 de milioane de lei, iar din aceste fonduri reuşim să avem peste 100 de kilometri de drumuri care sunt în curs de reabilitare sau deja au fost modernizaţi”, a spus preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Contractul de lucrări este în valoare de 108.684.804 lei (cu TVA), iar asocierea de firme are la dispoziţie 29 de luni pentru a-l executa. „Aşa cum ne-am angajat prin contract, de-a lungul a 29 de luni de execuţie vom duce la bun sfârşit reabilitarea celor două drumuri judeţene. Pe anumite tronsoane, vor fi aproximativ două mii de metri liniari de piloţi foraţi. În cadrul proiectului sunt trei poduri care vor fi reparate, cel de la Augustin fiind unul dintre cele mai importante obiecte ale contractului. Vor fi relocări de utilităţi în cele patru localităţi pe care le traversează DJ 131 şi DJ 131B, iar promisiunea noastră este că ne vom mobiliza în cel mai scurt timp şi vom duce acest proiect la final mai devreme decât perioada stipulată prin contract”, a precizat Liviu Ioniţă, reprezentantul antreprenorului.

Lucrările se realizează în cadrul unui proiect cu finanţare europeană accesat de Consiliul Judeţean Braşov în 2018, pe Axa prioritară 6 a Programului Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 110.894.604,55 lei.

Alte articole:   Mesaje de conștientizare și îndemn la vot, proiectate cu laser pe Tâmpa (Foto)

Din fondurile europene vor fi modernizaţi 15,59 kilometri de carosabil și trotuare, vor fi amenajate staţii de transport public, se vor realiza rigole, şanturi, drenuri şi puţuri absorbante pentru evacuarea apelor pluviale, se vor reface podeţele transversale şi cele care asigură accesul la drumurile laterale şi vor fi reabilitate podurile peste râul Olt, pârâul Măieruş şi pârâul Remetea. Totodată, vor fi construite sau reparate ziduri de sprijin şi se vor amenaja trecerile la nivel cu calea ferată. Cu finanţare de la bugetul local al Judeţului Braşov va fi modernizat un sector de drum în lungime de 5,24 km.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate