blog-logo

Consiliul Local aprobă planul transportului feroviar metropolitan la Brașov. Care sunt rutele?

Consiliul Local aprobă planul transportului feroviar metropolitan la Brașov. Care sunt rutele?

Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov este asociația de dezvoltare intercomunitară pentru servicii de transport public constituită la nivelul teritoriului metropolitan Brașov, care poate constitui parteneriate cu Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ – S.A..

În prezent, mobilitatea cetățenilor între localitățile arealului metropolitan Brașov se realizează prin intermediul infrastructurii rutiere (prin utilizarea autoturismelor private cât și a transportului public).

Având în vedere că Zona Metropolitană Brașov este bine deservită de infrastructura de cale ferată, cu cinci linii eficiente care ajung în oraș, inclusiv un traseu principal internațional direct, iar Brașovul este în centrul unui nod complex de cale ferată, dezvoltarea serviciului de transport public
local feroviar la nivelul Zonei Metropolitane Brașov reprezintă o oportunitate majoră.

Astfel, preluând modelul multor orașe europene cu o mobilitate urbană sustenabilă, transportul public feroviar poate asigura premisele unei dezvoltări echilibrate, pe termen lung, a întregului teritoriu metropolitan.
Toate rutele propuse pot fi interconectate prin rețeaua existentă la nivelul Municipiului Brașov respectiv punctele de îmbarcare – debarcare din Dârste/Noua, Gara Centrală Brașov, Stația Timiș Triaj și Gara Brașov – Bartolomeu.

Alte articole:   Tot mai multe persoane prinse băute la volan și fără permis

Față de acestea, dezvoltarea transportului feroviar la nivelul Municipiului Brașov poate genera și dezvoltarea de alte puncte intermediare de îmbarcare / debarcare pasageri care să deservească cartierele brașovene.

„Date fiind cele de mai sus, considerăm oportună dezvoltarea transportului feroviar public la nivelul teritoriului metropolitan Brașov și interconectare / corelarea cu transportul public rutier realizat la nivelul Municipiului Brașov și al Zonei Metropolitane, pentru implementarea de proiecte de
infrastructură feroviară care vizează trenuri urbane, trenuri metropolitane sau alte soluţii identificate prin studiile de trafic elaborate în acest sens, destinate serviciului public de transport în comun de călători”,
se precizează în referatul trimis consilierilor locali care vor aproba la finalul lunii acordul de asociere privind transportul metropolitan feroviar.

O dezvoltarea a transportului public feroviar în zona Brașov ar putea implica o serie de rute precum:

  • Brașov – Platforma Industrială Cristian – Comuna Cristian – Orașul Râșnov – Orașul Zărnești. O astfel de rută ar asigura mobilitatea sustenabilă, în condiții de rapiditate și confort, pentru 3 comunități urbane (asigurând astfel o densitate ridicată de potențiali utilizatori) și ar deservi o platformă industrială care numără în prezent peste 5000 de angajați și care se află într-un proces de dezvoltare;
  •  Brașov – Ghimbav – Codlea. Ruta propusă ar asigura legătura între 3 comunități urbane importante, precum și cu platforma industrială din Ghimbav care generează aproape 10.000 de locuri de muncă;
  •  Brașov – Aeroportul Ghimbav. Odată cu construcția aeroportului din Ghimbav este necesară asigurarea unui transfer facil către și dinspre Municipiul Brașov;
  •  Brașov – Bod – Feldioara – Rotbav . Ruta propusă deservește comunitățile rurale de-a lungul DN13, dar și zona propusă pentru dezvoltarea unui terminal intermodal de marfă în apropierea Fabricii de Zahăr de pe teritoriul comunei Bod. Terminalul propus ar putea
    asigura interoperabilitatea între rețeaua feroviară și cea rutieră (Brașovul fiind un nod important pentru ambele tipuri de infrastructură) cu o extensie către transport aerian prin intermediul aeroportului Ghimbav.
  •  Brașov – Hărman – Prejmer – Chichiș – Sfântu Gheorghe. O astfel de rută ar deservi una din cele mai importante conexiuni între 2 municipii reședință de județ, cu posibilitatea deservirii Parcului Industrial Prejmer care generează peste 4 000 de locuri de muncă;
  •  Brașov – Hărman – Budila – Teliu – Întorsura Buzăului. Ruta poate deveni elementul care generează dezvoltarea într-o zonă puțin dezvoltată care suferă tocmai de lipsa oportunităților de mobilitate către zone dezvoltate economic. În contextul deficitului de forță de muncă, zona Întorsura Buzăului poate genera inputul de forță de muncă de care
    Brașovul are mare nevoie;
  •  Brașov – Predeal – Azuga – Bușteni – Sinaia – Comarnic. Chiar dacă această rută depășește teritoriul zonei metropolitane Brașov, traseul are rolul nu doar de a deservi dezvoltarea turistică prin facilitarea accesului între stațiunile montane de pe Valea Prahovei și Brașov dar mai ales de a contribui la dezvoltarea unei zone policentrice care poate defini dezvoltarea economică a României în următoarele decenii prin interconectarea Brașovului cu Ploieștiul și Bucureștiul.
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate