
Un accident rutier a avut loc la ieșire din Tohanul Nou (Zărnești) spre Codlea. Sunt implicate două autovehicule. Din primele informații, există două victime, potrivit I.P.J. Brașov.
UPDATE „În urma impactului, au rezultat două victime, un bărbat, în vârstă de 49 ani și o femeie, în vârstă de 34 ani, ambii conducători auto, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, a precizat purtătorul de cuvânt a IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.