blog-logo

VIDEO Donație de 120.000 de euro, din Germania, pentru Spitalul Județean Brașov!

VIDEO Donație de 120.000 de euro, din Germania, pentru Spitalul Județean Brașov!

O echipă de medici din Germania, condusă de şeful Secţiei de Pneumologie de la Spitalul Siloah din oraşul Pforzheim, dr. Thushira Weerawarna, se află, în această săptămână, la Braşov, pentru un schimb de experienţă cu colegii braşoveni privind combaterea coronavirusului.

Pe lângă schimbul de experiență, medicii din Germania, care vor lucra toată săptămâna la Spitalul Județean Brașov, au donat către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov aparatură medicală și echipamente de protecție în valoare totală de aproape 120.000 de euro. Totul a fost posibil cu sprijinul Societății Româno-Germane din Pforzheim.

Printre echipamentele donate se numără și un bronhoscop de ultimă generație, care valorează aproape 40.000 de euro. În perioada următoare, alte 80.000 de măști de protecție vor ajunge la Brașov prin intermediul acestui parteneriat care se dorește să fie de lungă durată.

Alte articole:   CSM Făgăraş, a doua echipă care nu va evolua în etapa a 10-a a Ligii Naţionale din cauza coronavirusului

Echipa germană de medici, însoţită de Oana Krichbaum, deputatul german Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Bundestag, adjunctul ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Kai Henning, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Dragoş Garofil, au avut, marţi, o întrevedere cu prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea şi cu primarul municipiului reşedinţă, George Scripcaru.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.