blog-logo

Accidente de muncă la două societăți din Brașov. Doi bărbați au fost răniți

Accidente de muncă la două societăți din Brașov. Doi bărbați au fost răniți

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

,,În fapt, la data de 17 iulie 2020, în jurul orei 08.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un angajat al unei societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe raza localității Cristian, județul Brașov, a fost implicat într-un accident de muncă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 54 ani, din județul Prahova, angajat al societății respective, aflându-se în cadrul programului de lucru, s-ar fi accidentat în timp ce intenționa să ridice o piesă de pe banda transportatoare a unui utilaj.

Bărbatul în cauză a suferit vătămări la nivelul unui deget al membrului superior stângi și a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.

La data de 17 iulie 2020, în jurul orei 14.20, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cristian au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, un angajat al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea Cristian, județul Brașov, a fost implicat într-un accident de muncă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză, în vârstă de 20 ani, în timp ce se afla în timpul programului de lucru, s-ar fi accidentat, prin tăiere, în zona antebrațului drept.

Bărbatul în cauză a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, potrivit I.P.J. Brașov.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.