Un şofer român din zece se enervează de fiecare dată când circulă cu maşina. Cum își manifestă furia

Un şofer român din zece se enervează de fiecare dată când circulă cu maşina. Cum își manifestă furia

Un sondaj de specialitate, desfăşurat online, în perioada 24 iunie – 12 iulie 2020, relevă că un şofer român din zece se enervează în trafic de fiecare dată când circulă cu maşina, iar gesturile şi cuvintele obscene reprezintă metoda „preferată” de manifestare a furiei la volan.

Conform sondajului „Cât de calm eşti în trafic?”, realizat în cadrul campaniei „Fii treaz la volan!”, derulată Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), 80% dintre şoferii români sunt de acord cu faptul că persoanele care se enervează la volan sunt mai predispuse la comportamente periculoase în trafic.

În timp ce mai mult de jumătate dintre participanţii la trafic (54%) susţin că se enervează din când în când la volan, în funcţie de trafic, 11% se confruntă cu astfel de stări emoţionale aproape de fiecare dată când circulă cu maşina, iar 30% au declarat că se enervează destul de rar atunci când conduc.

În acelaşi timp, doar 5% dintre cei chestionaţi au spus că nu se enervează niciodată, potrivit Agerpres.

Alte articole:   Iohannis își cere scuze după ce a facut o eroare în formula de calcul pentru cele 3 scenarii luate în calcul pentru școli

În ceea ce priveşte modul în care îşi exprimă furia, majoritatea (37%) optează pentru gesturi şi cuvinte obscene, 17% folosesc o combinaţie de gesturi obscene şi folosirea claxonului în mod agresiv, iar 4% au declarat că recurg la manevre agresive – urmărirea şoferului, frână, depăşire la limită etc.

Pe de altă parte, o treime (33%) dintre cei intervievaţi arată că nu îşi manifestă furia verbal sau prin gesturi.

Potrivit sursei citate, un conducător auto din patru (25%) reacţionează aproape imediat atunci un alt şofer este agresiv faţă de el în trafic, 31% fac acest lucru doar în anumite cazuri, în funcţie de starea personală, în timp ce 32% nu reacţionează niciodată agresiv în această situaţie.

De asemenea, circa 43% dintre conducătorii auto declară că „nu au dat niciodată flash-uri” unui şofer care mergea mai încet în faţa lor, iar doar 11% mărturisesc că fac acest gest des.

În plus, 13% dintre şoferi spun că au intrat într-o confruntare fizică cu un alt şofer cel puţin o dată, 18% dintre participanţii la sondaj au coborât cel puţin o dată din maşină ca să se certe cu un alt şofer, iar 12% s-au abătut cel puţin o dată din drum ca să urmărească un alt şofer care le-a tăiat calea.

Alte articole:   Jucătorii echipei de polo Corona Brașov au protestat în fața Primăriei

Cercetarea de specialitate arată că jumătate dintre şoferi au recunoscut că s-au simţit în pericol fizic în trafic, respectiv 31% o dată sau de două ori de când sunt şoferi, iar 12% de câteva ori în ultimul an.

Totodată, doar 16% dintre participanţii la sondaj nu au „primit niciodată flash-uri” în trafic, 36% au fost ţinta unor astfel de gesturi de câteva ori în ultimul an, iar 12%, des (3% de fiecare dată când conduc, 9% aproape în fiecare săptămână).

Peste trei sferturi (76%) dintre cei chestionaţi nu au fost confruntaţi niciodată de un şofer care s-a dat jos din maşină ca să se certe cu ei, însă un şofer din cinci a păţit cel puţin o dată acest lucru.

Alte articole:   Război imobiliar între Primăria Predeal și Casa Regală. Predelenii pierd 260 ha din cauza unei virgule

Cei mai mulţi dintre conducătorii auto (82%) au declarat că nu au fost niciodată urmăriţi de un alt şofer care a considerat că a fost defavorizat în trafic (exemple: i s-a tăiat calea, nu i s-a acordat prioritate etc.), însă restul de 18% au păţit acest lucru cel puţin o dată.

La sondajul „Cât de calm eşti în trafic?” au participat 9.644 de respondenţi, dintre care 8.885 de şoferi (92%). Circa 74% dintre aceştia conduc zilnic, iar 20% de câteva ori pe săptămână.

În ceea ce priveşte genul respondenţilor, 66% sunt bărbaţi şi 31% femei (3% au preferat să nu specifice), iar în ceea ce priveşte vârsta, majoritatea se încadrează în categoria 18 – 55 de ani, 46% din totalul participanţilor la sondaj au între 18 – 25 de ani, 24%, între 35 – 55 de ani şi 23%, între 26 – 34 de ani.

Foto: arhiva/gettyimages.com

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate