blog-logo

Încasările municipiului, cu 12 milioane mai mici decât la jumătatea anului trecut

Încasările municipiului, cu 12 milioane mai mici decât la jumătatea anului trecut

Veniturile bugetului local al municipiului Brașov au scăzut cu 12 milioane de lei față de anul trecut, potrivit bilanțului realizat de Direcția Fiscală Brașov la 30 iunie 2020.

Totalul încasărilor la 30 iunie 2020 a fost de 157.051.000 lei, față de 169.185.000 lei la aceeași dată a anului trecut.

„În 30 iunie suntem la minus 12 milioane lei. Este o realitate, este o situație pe care o avem și pe care trebuie să o gestionăm. Situația vine și din acele facilități care au fost acordate pe raza municipiului Brașov agenților economici. Am estimat un cost de 11 milioane lei, am anticipat acest lucru, avem un minus de 12 milioane lei pe execuția bugetară a veniturilor proprii. Urmează să compensăm acest deficit din alte surse și să echilibrăm până la sfârșitul anului acest lucru. Nu este un lucru foarte grav, este mai important că am acordat niște facilități unor operatori economici din Brașov care au fost într-o situație de criză și altfel au putut să reziste“, a declarat primarul George Scripcaru.

Reamintim că anul acesta, municipalitatea a acordat reduceri cu 50% sau scutiri de taxe şi impozite, precum şi anularea unor majorări şi penalităţi la debite înregistrate de agenţii economici afectaţi cel mai grav de starea de urgenţă. Din cauza pandemiei, termenul limită pentru plata impozitelor locale (impozitul pe clădiri, pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport) a fost prelungit până la 30 iunie (în loc de 31 martie), iar brașovenii care și-au achitat integral obligațiile anuale la bugetul local până la data menționată au beneficiat de o bonificație de 5%.

Alte articole:   Coliban câștigă Primăria Brașov. Veștea rămâne președinte la Consiliul Județean

Anul acesta, comparativ cu 2019, cea mai mare scădere, de 11.883.000 lei, a fost înregistrată în cazul impozitului pe clădiri pentru persoanele juridice. Astfel, anul trecut, de la această categorie de contribuabili a fost încasată suma de 75.069.000 lei, iar anul acesta 63.186.000 lei.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate