Situație delicată la Spitalul Municipal din Făgăraș! 4 pacienți infectați cu coronavirus, într-o singură zi!

Situație delicată la Spitalul Municipal din Făgăraș! 4 pacienți infectați cu coronavirus, într-o singură zi!

11 persoane care au ajuns săptămâna aceasta la Spitalul Municipal Făgăraș, din municipiu și localitățile apropiate, au Covid-19. 4 cazuri depistate pozitiv s-au înregistrat numai ieri. Virusul există, este printre noi!

Primăria face apel la întreaga populație a Țării Făgărașului să asculte recomandările specialiştilor din domeniul medical. Vă rugăm să purtați mască de protecţie, să păstrați distanţa fizică și să respectați regulile de igienă.

Este trist și îngrijorător că ignorăm medicii care au stat ani buni în școli și preferăm să ascultăm „părerologii” de pe Facebook. Ignorați părerile persoanelor care nu au legătură cu actul medical, indiferent că sunt politicieni, cântăreți, vedete sau doar au citit un articol despre SARS-CoV-2 pe un site obscur, iar informația nu are nicio legătură cu realitatea. Fiecare să performeze și să emită opinii în domeniul pe care l-a studiat, în care are experiență.

Alte articole:   Raed Arafat spune că există peste 300 de focare de coronavirus, în România!

Poate că nu veți fi afectați de acest virus, dar v-ați gândit la familiile dumneavoastră?

Vrem să se întoarcă copiii în școli, pentru că au nevoie de socializare cu colegii și profesorii. Vrem ca Spitalul „Dr. Aurel Tulbure” să își reia activitatea normală și să îi trateze pe toți pacienții care suferă acum, acasă – unii dintre ei sunt singuri. Vrem să ne revedem la ghișeele instituției în timpul unui program normal de lucru cu publicul, chiar dacă ne mai supărăm unii pe ceilalți din diferite motive. Numai respectând cele 3 reguli simple se va putea întâmpla acest lucru: spălat pe mâini, mască peste gură și nas, distanță de 2 metri.

Alte articole:   07.08.2020 79 de cazuri noi de coronavirus, la Braşov. Numărul total al infectărilor a ajuns la 3547

După cum bine știți, încă de la debutul epidemiei, Primăria Făgăraș și celelalte instituții locale au luat toate măsurile necesare pentru împiedicarea virusului să ajungă în Țara Făgărașului, Reacția rapidă și buna colaborare au amânat acest moment inevitabil. Acum, totul depinde de fiecare dintre noi. Aveți grijă de dumneavoastră, de cei dragi, dar și de persoanele din preajmă, pentru că suntem o comunitate!

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate