blog-logo

Nelu Tătaru: Dacă vor fi 10.000 de cazuri de infectări în 3-4 zile, la nivelul țării, se impune starea de urgență

Nelu Tătaru: Dacă vor fi 10.000 de cazuri de infectări în 3-4 zile, la nivelul țării, se impune starea de urgență

Starea de urgență ar putea fi din nou instituită în România dacă se va ajunge la o cifră de zece mii de cazuri de noi infectări cu noul coronavirus într-un interval de 3-4 zile, la nivelul întregii țări, a atras atenția ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă, într-un interviu acordat joi AGERPRES, că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că ”asistăm la a II-a cocoaşă a primului val”, după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.

El a precizat că nerespectarea regulilor de distanțare fizică duce la o transmitere comunitară accentuată a COVID-19.

„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. (…)

Întrebat în ce condiții ar putea fi reinstituită starea de urgență în România, Nelu Tătaru a spus că trebuie urmărită evoluția pe o perioadă mai mare.

„Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (…) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire la județele Brașov, Argeș, Prahova, Galați, dar și București, care au o creștere a numărului de cazuri, specificând că “putem gestiona restrictiv doar aceste zone, mergând spre izolări de focare sau carantinări de localități sau cartiere”.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   COVID-19. Rata de infectare din județul Brașov a scăzut, astăzi, până la 5,62!

Leave a Reply

Your email address will not be published.