Rata de promovare a elevilor brașoveni este de peste 70%, la examenul de Bacalaureat. Brașovul, pe locul patru, la nivel național

Rata de promovare a elevilor brașoveni este de peste 70%, la examenul de Bacalaureat. Brașovul, pe locul patru, la nivel național

Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale în județul Brașov și care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 71,03%. Din seria curentă, rata de promovare este 78,71%, iar din seriile anterioare, 32,47%. Comparativ cu anul trecut, rata de promovare a scăzut cu 1,71%.

Cu acest procent județul Brașov se clasează pe locul al patrulea la nivel național, după Cluj (77,8%), Sibiu (71,8%) și Iași (71,4%).

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 2.464 de candidați, dintr-un total de 3.469 candidați prezenți. Dintre aceștia, 2.277 de candidați sunt din promoția curentă, iar 187 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 158 de candidați au absentat, iar 8 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

3 candidați au obținut media 10 (unul de la Colegiul Național ‘Andrei Șaguna’ Brașov și doi de la Colegiul Național ‘Dr. Ioan Meșotă’ Brașov)

26 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

5 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;

206 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;

184 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Alte articole:   VIDEO Ce le-a spus ministrul Mediului braşovenilor veniţi la poarta depozitului ecologic despre mirosul insuportabil

Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în următoarele unități școlare:

Colegiul Național ‘Andrei Șaguna’ Brașov și Colegiul Național de Informatică ‘Gr. Moisil’ Brașov  cu un procent de 100%,

Colegiul Național ‘Dr. Ioan Meșotă’ Brașov  cu 98,36%,

Colegiul Național ‘Johannes Honterus’ Brașov cu 98,21%,

Colegiul Național ‘Unirea’ Brașov cu 96,69%.

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Alte articole:   36.000 lei, amenzi după controalele de respectarea măsurilor de protecție individuală

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.