blog-logo

ITM Brașov va verifica dacă există neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă

ITM Brașov va verifica dacă există neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă

Acțiunea derulată de Inspecția Muncii și respectiv de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov, pe parcursul întregului an, se adresează angajatorilor din sectorul public și privat din mai multe sectoare de activitate ce au un număr însemnat de locuri de muncă cu probabilitate mare de apariție a afecțiunilor musculo-scheletice.

Afecțiunile musculo-scheletice (AMS) reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate legate de muncă. Ele afectează milioane de lucrători din întreaga Europă și presupun cheltuieli de miliarde de euro din partea angajatorilor. Combaterea AMS contribuie la îmbunătățirea vieții lucrătorilor, dar este justificată și din punct de vedere economic.

Având în vedere că afecțiunile musculo-scheletice (AMS) continuă să fie una din cele mai frecvente probleme de sănătate profesională din Europa, este evident că trebuie depuse mai multe eforturi de sensibilizare cu privire la prevenirea lor.

Alte articole:   Meciuri cu spectatori, începând din 15 mai. Ce reguli vor trebui respectate după relaxarea restricţiilor

Afecțiunile musculo-scheletice afectează de regulă spatele, gâtul, umerii, membrele superioare, membrele inferioare. În această categorie se încadrează orice leziune sau afecțiune a articulațiilor sau a altor țesuturi. Problemele de sănătate pot varia de la dureri și disconforturi minore până la afecțiuni mai grave, care necesită repaus sau tratament medical. În situații cronice, se poate ajunge chiar la infirmitate și la necesitatea de a abandona activitatea profesională.

Majoritatea afecțiunilor musculo-scheletice profesionale se dezvoltă în timp. De regulă, aceste afecțiuni nu au o cauză unică, ci sunt provocate de diverși factori care acționează combinat, principalele cauze ale acestora fiind:

– manipularea maselor, în special când este însoțită de mișcări de aplecare și răsucire;

Alte articole:   Incidența cazurilor de COVID-19 este 1,04 în municipiul Brașov și 0,87 în județ

– mișcările repetitive sau energice;

– pozițiile incomode și statice;

– vibrațiile, iluminatul insuficient sau mediile de lucru friguroase;

– munca accelerată;

– șederea sau statul în picioare pe perioadă îndelungată în aceeași poziție.

În ultimul timp, cercetătorii au depistat tot mai multe dovezi care stabilesc o corelație între afecțiunile musculo-scheletice și factorii de risc psihosociali (în special în combinație cu riscurile fizice), cum ar fi:

– munca solicitantă sau gradul scăzut de autonomie;

– nivelul scăzut de satisfacție în muncă.

Inspectorii de muncă vor efectua controale în vederea identificării neconformităților în domeniul securității și sănătății în muncă cu accent pe aspectele rezultate în urma analizării chestionarelor de evaluare și dispunerea de măsuri pentru normalizarea condițiilor de la locurile de muncă.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate