blog-logo

publicitate

O bătrână din Brașov a fost agresată de soț

O bătrână din Brașov a fost agresată de soț

Polițiști din cadrul Secției 3 Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,violența în familie”.

,,În fapt, la data de 14 iunie 2020, în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 63 ani din municipiul Brașov, cu privire la faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, soțul său ar fi agresat-o fizic, în timp ce se aflau la domiciliul comun.


În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.