blog-logo

Se redeschid agenţiile Loteriei Române. Când au loc primele extrageri

Se redeschid agenţiile Loteriei Române. Când au loc primele extrageri

După aproape trei luni de pauză, agenţiile Loteriei Române se redeschid gradual, de luni, 15 iunie, începând cu ora 14:00.

Loteria Română va organiza noi extrageri, odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de relaxare anunțate joi seara de premierul Ludovic Orban.

Primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie 2020, a anunţat, vineri, Loteria Română într-un comunicat.

“Jucătorii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiţii de siguranţă şi protecţie. Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agenţiilor cu o serie de măsuri de prevenţie necesare pentru protejarea sănătăţii jucătorilor şi a angajaţilor şi va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorităţi”, se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanțiilor Loteriei Române, odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor. Plata câştigurilor a fost suspendată în 25.03.2020, iar termenele pentru ridicarea câştigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeaşi dată.

Alte articole:   Ziua Mondială a Curățeniei - 20 de practici bune pentru mediu, sănătate și buget

Măsuri de protecție pentru angajați și jucători

În agenţiile Loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menţinere a distanţei de siguranţă, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziţia jucătorilor şi dezinfectant pentru suprafeţele de joc.

Angajaţii vor purta măşti de protecţie facială şi vor avea la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă şi vizete transparente de protecţie.

Dezinfectarea agenţiilor şi a suprafeţelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afişat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli şi recomandări privind accesul şi comportamentul în agenţiile Loteriei Române.

Alte articole:   VIDEO Iarna și-a intrat pe deplin în drepturi pe Transfăgărășan! Stratul de zăpadă măsoară 10 cm

Jucătorii sunt rugați să respecte distanţa de siguranţă, să poarte mască de protecţie facială, să-şi dezinfecteze mâinile la intrarea în agenţii, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur.

Anul acesta, Loteria Română împlinește 114 ani de activitate.

Rețeaua de vânzare a Loteriei Române numără peste 1900 de agenții, proprii și mandatare.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate