Teatrul Arlechino, spectacole în weekend, în Piața Sfântul Ioan

Teatrul Arlechino, spectacole în weekend, în Piața Sfântul Ioan

Teatrul Arlechino reia seria spectacolelor, de această dată, în aer liber.

Cei mici, dar și cei mari, sunt așteptați sâmbătă și duminică, în Piața Sfântul Ioan, unde vor fi puse în scenă două spectacole.

Intrarea la piesele de teatru este gratuită.

Suntem fericiți să vă anunțăm că vom relua programul de spectacole, de data aceasta în aer liber. Astfel, vă așteptăm începând cu weekendul acesta, în zilele de sămbătă și duminică, de la ora 11.00, în piața Sf. Ioan (în spatele hotelului Aro Palace), să ne reîntâlnim cu actorii noștri minunați,” au declarat reprezentanții Teatrului Arlechino

Spectacolele programate pentru a fi jucate sunt „Cei trei purceluși” (13 iunie) și „Capra cu trei iezi” (14 iunie).

Alte articole:   PMP propune înfiinţarea unor centre de petrecere a timpului liber pentru copii şi părinţi. Georgiana Buta: „Ne lipsesc locurile în care cei mici şi cei mari să facă diverse activităţi împreună”

Conform măsurilor de siguranță, la intrarea în perimetrul destinat evenimentelor se va măsura temperatura participanților, este obligatorie purtarea măștii de protecție pe întreaga durată a spectacolului, cât și păstrarea distanței minime de 1.5 m, atât la intrarea, cât și la ieșirea din perimetru, și va fi pusă la dispoziție soluție pentru dezinfectarea mâinilor.

De asemenea, accesul spectatorilor se va face începând cu ora 10.00.

„Vă așteptăm în piața Sf. Ioan să ne bucurăm împreună de revederea mult așteptată.Vă adresăm rugămintea de a respecta măsurile de siguranță mai sus menționate”, au menționat reprezentanții Teatrului Arlechino.

În cazul în care vremea nu va fi prielnică și va ploua, spectacolele vor fi reprogramate.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate