blog-logo

În școli vor exista grupuri de acțiune care vor avea rolul de a preveni bullying-ul

În școli vor exista grupuri de acțiune care vor avea rolul de a preveni bullying-ul

Un grup de acţiune anti-bullying, din care vor face parte maximum 10 membri şi care va avea rolul de prevenire, identificare şi soluţionare a acestor fapte comise între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, va fi înfiinţat în fiecare unitate de învăţământ, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii împotriva violenţei psihologice – bullying, care au fost publicate în Monitorul Oficial, potrivit agerpres.ro.

,,Este datoria noastră, ca adulţi responsabili, să-i apărăm, să-i protejăm pe copiii noştri prin educaţie, prin exemple pozitive. De aceea, Legea anti-bullying, însoţită de normele de aplicare, trebuie văzută ca un pas important pentru asigurarea demnităţii tuturor copiilor din România”, a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, potrivit unui comunicat de presă.

 Între cei zece membri se vor regăsi directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice – bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale.

Detalii aici.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate