blog-logo

Klaus Iohannis cere prelungirea stării de alertă, cu relaxarea unor restricţii!

Klaus Iohannis cere prelungirea stării de alertă, cu relaxarea unor restricţii!

Președintele Iohannis face apel la parlamentari să aprobe prelungirea stării de alertă, după 15 iunie, dar cu reducerea restricțiilor. Va fi posibilă redeschiderea grădinițelor și afterschool-urilor. Vor fi permise călătoriile către țările europene în care se înregistrează mai puțin de 5 cazuri noi/milion.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că după 15 iunie se vor deschide mall-urile fără restaurante și fără spațiile de joacă, va fi posibilă redeschiderea grădinițelor și a creșelor private, se pot organiza evenimente private cu 20 de persoane dacă sunt în interior și 50 de persoane dacă vor avea loc în exterior, va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare

De asemenea, Iohannis a precizat că se impune prelungirea stării de alertă. ”Sigur vor fi mai puține restricții, mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument.”, a spus șeful statului.

Principalele declarații ale președintelui:

„Am încheiat o ședință de analiză cu premierul și mai mulți miniștrii și consilieri. Am luat în discuție epidemia, posibile măsuri de relaxare și evident necesitatea prelungirii stării de alertă.

Încep cu partea pozitivă. Având în vedere că numărul îmbolnăvirilor nu a crescut sau scăzut semnificativ, considerăm că e posibil să avem noi măsuri. Unele dintre restricții nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie.

Alte articole:   Expoziția “Culorile Orașului” prezintă Brașovul în GIF-uri

Se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și locuri de joacă. Se pot face evenimente private cu 20 de persoane dacă sunt în interior și 50 de persoane dacă vor avea loc în exterior.

Pentru părinții care vor lucra și în vacanță, va fi posibilă nu obligatorie redeschiderea afterschool-urilor, grădinițelor și creșelor private.

De asemenea, se vor redeschide sălile de fitness, dar cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte, care vor fi impuse de ministerul Sănătății.

Având în vedere că începe sezonul estival am analizat că va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare cu respectarea regulamentelor sanitare speciale ce vor fi puse ulterior la dispoziție.

Măsuri de izolare la domiciliu, respectiv autoizolare, au ocupat un spațiu destul de lung în analiza noastră. Este important ca ușor ușor să renunțăm la unele din ele unde este posibil.

S-a găsit un criteriu obiectiv cu care putem lucra, în acest sens lucrurile vor fi mai relaxate în relația cu statele unde numărul îmbolnăvirilor e mic, unde acesta în ultimele 14 zile este sub 5 cazuri la milionul de locuitori.

Alte articole:   Workshop, la Brașov: „Prevenirea și gestionarea afecțiunilor musculoscheletice de origine profesională”

Deocamdată, la acest criteriu obiectiv nu se încadrează statele unde sunt destul de mulți concetățeni, Italia, Spania, Franța, Belgia, Suedia, Olanda. În acest sens, având un criteriu obiectiv vom urmări comunicările europene, unde lucrurile se schimbă în bine vom reacționa imediat și noi.

Starea de alertă, având în vedere că nu avem scăderi semnificative a îmbolnăvirilor noi, că avem 150 de persoane la tratament intensiv, faptul că și ultimul weekend s-a simțit nu în sens bun ne face să fim precauți și credem că se impune prelungirea ei.

Sigur vor fi mai puține restricții, mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument. Sunt măsuri care obligatoriu trebuie continuate aproape cu caracter permanent. Distanțarea, masca în interior, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari-toate trebuie să înțelegem că vor rămâne.

Alte articole:   Kerekes, atacantul ACS Kids Tâmpa, a învățat fotbalul în Italia

Evident, Guvernul va dezbate în ședință, dar repet, măsurile restrictive propuse vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare.

În final, mă adresez Parlamentului care trebuie să ia în dezbatere. Stimați parlamentari, virusul nu dispare printr-un vot, dar dacă sprijiniți Guvernul putem controla eficient această răspândire a epidemiei.

Subliniez că Guvernul a luat cele mai bune măsuri, care au dus la o răspândire foarte limitată a epidemiei. Ați urmărit studiul institutului prestigios care spune că fără măsuri am fi avut milioane de decese. Faptul că le-am impus din timp ne-a făcut să controlăm cât de mult s-a putut.

Stimați parlamentari, nu puneți sub semnul întrebării aceste măsuri dovedite corecte. Vă doresc tuturor multă sănătate!”

Președintele s-a întâlnit, într-o ședință care a început la ora 13, cu prim-ministrul Orban, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dar și cu mai mulți miniștri: Marcel Vela (MAI), Nelu Tătaru (Sănătate), Nicolae Ciucă (Apărare), Virgiul Popescu (Economie). Întâlnirea s-a concentrat asupra măsurilor de gestionare a epidemiei de coronavirus.

SURSA: BIZIDAY.RO

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.