Google Maps va alerta utilizatorii în privinţa restricţiilor de călătorie legate de Covid-19

Google Maps va alerta utilizatorii în privinţa restricţiilor de călătorie legate de Covid-19

Google adaugă funcţii în serviciul Maps pentru a alerta utilizatorii în privinţa restricţiilor de călătorie legate de Covid-19, pentru a-i ajuta să îşi planifice mai bine traseele, a anunţat luni divizia grupului Alphabet, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Actualizarea va permite utilizatorilor să verifice cât de aglomerată ar putea fi o gară la un anumit moment, sau dacă autobuzele de pe un anumit traseu au un program limitat, a explicat Google.

Alertele vor fi disponibile în Argentina, Franţa, India, Olanda, Statele Unite şi Marea Britanie, pe lângă alte ţări.

Noile funcţii vor include detalii referitoare la punctele de verificare pentru Covid-19 şi restricţiile de la frontierele naţoonale, începând cu Canada, Mexic şi Statele Unite.

În ultimele luni, compania a analizat datele de localizare provenite de la telefoanele a miliarde de utilizatori din 131 de ţări, pentru a examina mobilitatea în timpul restricţiilor şi a ajuta autorităţile din domeniul sănătăţii să evalueze dacă oamenii respectă măsurile de distanţare socială şi alte ordine emise pentru a ţine sub control răspândirea virusului.

Google a investit miliarde de dolari din veniturile obţinute din publicitatea afişată în motorul de căutare pentru a cartografia digital lumea, atrăgând în medie 1 miliard de utilizatori pe lună pentru aplicaţia de navigare gratuită.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   VIDEO Ce le-a spus ministrul Mediului braşovenilor veniţi la poarta depozitului ecologic despre mirosul insuportabil
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.