blog-logo

Vela anunță noi posibile măsuri de relaxare din 15 iunie (Video)

Vela anunță noi posibile măsuri de relaxare din 15 iunie (Video)

Minstrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a făcut publice câteva dintre măsurile, pentru cea de-a treia etapă de relaxare, care ar putea intra în vigoare de la 15 iunie.

Într-o discuţie cu cetăţenii pe contul său de Facebook, ministrul Vela a precizat că de la 15 iunie s-ar putea relua zborurile către şi dinspre Marea Britanie, anunţă Mediafax.

”Se analizează posibilitatea anulării acestor suspendări, adică posibilitatea reluării curselor regulate din 15 iunie.  Cu ocazia analizei pentru a 3-a etapă de relaxare, din 15 iunie există această posibilitate, după analiza specialiştilor”, a precizat Vela

De asemenea, tot din 15 iunie ar putea fi modificată şi prevederea conform căreia persoanele care se întorc din străinătate să fie izolate la domiciliu.

“Înregistrând în frontieră un aflux mare de cetăţeni, izolarea s-a impus şi de la 1 iunie, dar în funcţie de evoluţia epidemiologică la nivelul întregii ţări, se poate lua oricând o asemnea decizie cu privire la nemeniţinerea sau menţinerea doar parţială a izolării la domiciliu”, a declarat Marcel Vela, răspunzând astfel întrebărilor venite de la cetăţeni.

Potrivit Poliției de Frontieră, în data 02.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 43.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 22.300 mijloace de transport (dintre care 14.100 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.200 persoane cu 11.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 21.000 persoane cu 11.100 mijloace de transport.

Alte articole:   Emiterea cărții de identitate cu CIP ar putea întârzia. Care este motivul

Dragi prieteni, Aveam o restanță la dumneavoastră. Oricât de multe lucruri sunt de făcut, momentul acesta pe care îl împărtășesc cu voi este unul la care țin foarte mult. Deja discuțiile noastre au devenit un obicei de la care nu vreau să mă abat. Sper ca răspunsurile mele de astăzi să vă fie de folos!Vă doresc o seară minunată! Pe curând!

تم النشر بواسطة ‏‎Marcel Vela‎‏ في الأربعاء، ٣ يونيو ٢٠٢٠
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.