blog-logo

Două femei au fost prinse la furat

Două femei au fost prinse la furat

Polițiștii din cadrul Secției 3 Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt”.

,,În fapt, în data de 02 iunie a.c., în jurul orei 16,25 polițiștii au prins în flagrant două persoane de sex feminin, în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Brașov.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor în cauză, acestea fiind două femei cu vârsta de 23 ani, respectiv 24 ani, ambele cu domiciliul în județul Covasna.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit,instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate