VIDEO Primăria Brașov și Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” au încheiat protocol de cercetare în calitatea aerului

VIDEO Primăria Brașov și Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” au încheiat protocol de cercetare în calitatea aerului

Consiliul Local a aprobat astăzi un protocol de colaborare între Primăria Municipiului Brașov și Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă pentru implementarea proiectului de cercetare cu privire la sistemul modular de monitorizare cu mijloace aeriene a parametrilor atmosferici relevanţi, având drept scop îmbunătăţirea monitorizării calităţii aerului urban în Municipiul Braşov.

„Cu academia Forțelor Aeriene Henri Coandă suntem într-un parteneriat pe un domeniu mult mai larg de activitate, iar astăzi am propus Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care să colaborăm într-un domeniu foarte actual ca și problematică, cel legat de poluare. Academia derulează un proiect de cercetare în colaborare cu Ministerul mediului, echipa de la academie are o parte din dotarea și echipamentele necesare, iar noi va trebui să cofinanțăm acest proiect cu o sumă de 235.000 lei, aprobată de Consiliul Local azi, încât la solicitarea noastră, de câte ori este nevoie, Academia va face măsurători din aer pentru a identifica sursa unor probleme de mediu în zone care ne interesează în mod special. De asemenea, noi vom primi astfel de rapoarte și asupra datelor care reies din activitățile proiectului derulat de academie în mod curent. Cred că este un lucru bun și răspundem unei necesități actuale“, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

„Acest proiect de cercetare are ca finalitate găsirea unei modalități ca în baza monitorizării calității aerului să găsim împreună o modalitate prin care să și rezolvăm această problemă. Am inițiat acest proiect în urmă cu doi ani de zile împreună cu specialiști în domeniu, atât pe linie didactică – specialiști din cadrul Universității Transilvania și Institutul Național de Cercetări Aerospațiale , cât și cu Garda de Mediu Brașov, și dorim să-l dezvoltăm, fiind prezentat și actualului ministru al mediului, domnul Costel Alexe. Pentru că municipiul a început (împreună cu Banca Mondială, n.n.), o cercetare la nivelul solului, noi putem completa această cercetare și monitorizare din aer, cu vectori aerieni. Datele privind calitatea aerului și a mediului sunt înregistrate și transmise în timp real, costurile sunt destul de reduse, iar pe baza acestor date se poate interveni punctual pentru corectarea unor deprecieri în calitatea aerului, dacă acestea există, sau a unor disfuncționalități care afectează condițiile de mediu. Testele efectuate au confirmat calitatea foarte bună a sistemului și noi ne dorim ca acest sistem să fie funcțional mai întâi la Brașov, dar să îl extindem apoi la nivelul întregii țări. Studiul este foarte bine făcut și foarte important și pentru noi, întrucât este pentru prima dată în istoria României când Academia Forțelor Aeriene deschide o licență de trei ani de zile specializată în meteorologie, și inclusiv pentru personalul civil, nu numai pentru cel militar“, a precizat general de flotilă aeriană Gabriel Răducanu, comandantul (rectorul) Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă“, în cursul prezentării pe care a făcut-o astăzi în ședința consiliului local.

Protocolul este întocmit pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de prelungire anuală. Suma cu care contribuie municipiul este de 235.000 lei, din bugetul local, sumă ce va fi prevazută în lista de investiţii, capitolul referitor la protecţia mediului.

Alte articole:   Încă 17 blocuri vor fi eficientizate energetic de Primăria Brașov

Potrivit protocolului, obligațiile părților sunt:

Municipiul:

– va finanța achiziţionarea echipamentelor de utilitate publică optime pentru desfăşurarea activităţilor de prelevare a datelor meteorologice şi de mediu, cu consultarea specialiştilor în domeniu. Echipamentele de utilitate publică achiziționate de municipiu vor fi: sisteme modulare de colectare a datelor de mediu şi climat Sniffer 4D (2 buc.); Kit Vector aerian de tip aripă fixă multirotor pentru colectarea datelor de mediu şi climă „Clima-eBird“; cameră de termoviziune aeropurtată FLIR 640Pro R; centru mobil de comandă UAV şi prelevare a datelor de mediu şi climă (semiremorcă dotată cu facilităţi de control al sistemului); Centru fix de comandă şi control (amenajat în containere modulare).

– va preda către academie, în folosință gratuită, în baza unui contract semnat de către părți, echipamentele de utilitate publică achiziționate;

– asigura accesul în zonele şi locaţiile de interes petnru proiect, ce urmează a fi stabilite de către părți

Academia:

– va asigura sprijin de informaţii privind specificaţiile tehnice ale echipamentelor certificate/ omologate necesare pentru activităţile de prelevare a datelor meteorologice şi de mediu;

– va oferi asistenţă tehnică la recepţia echipamentelor de către Municipiu;

– va desfăşura activităţi de integrare a echipamentelor în vederea operaţionalizării lor

pentru colectarea de date meteorologice şi de mediu;

– va derula activităţi suport şi administrative privind operarea vectorilor aerieni şi a

Alte articole:   Încă 17 blocuri vor fi eficientizate energetic de Primăria Brașov

sistemelor auxiliare prin asigurarea de resurse consumabile şi spaţii privind activităţile de cercetare știinţifică;

– va asigura operarea vectorilor aerieni prin alocarea resurselor umane de specialitate;

– asigura echipamentele complementare la sol şi sub formă de vectori aerieni.

Livrabilele puse la dispoziţie de academie cu titlu gratuit sunt:

– date colectate privind calitatea aerului şi condiţiile meteorologice, în formatul şi frecvenţa convenite de comun acord;

– studii anuale de sinteză privind calitatea aerului şi condiţiile meteorologice în aglomerarea Braşov, realizate pe baza datelor prelevate de senzorii aeropurtaţi şi de suprafaţă.

Sistemul poate achiziţiona date privind următorii parametri meteorologici şi de calitate a aerului: temperatura aerului, umezeala aerului, PM 2,5, PM10, TSP/PM100, ozon, dioxid de azot , monoxid și dioxid de carbon, dioxid de sulf, compuși organici volatili, hidrocarburi, hidrogen sulfurat, amoniac.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.