Spitalul de Copii: „În perioada epidemiei, am decis să internăm copiii bolnavi, în locul mamelor însoțitoare”

Spitalul de Copii: „În perioada epidemiei, am decis să internăm copiii bolnavi, în locul mamelor însoțitoare”

Reprezentanții Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Brașov au anunțat public de ce a fost luată decizia de a nu se interna copii cu aparținătoare pe timpul stării de urgență și ulterior stării de alarmă, decizie care a fost îndelung dezbătută pro și contra în mediul online.

„Pentru a asigura întrega protecție a pacienților nostri am testat atât copiii internați, cât și pe aparținătorii acestora (dacă a fost cazul). Astfel, s-a creat un izolator care asigură cazarea copiilor de la internare până la primirea rezultatului testului COVID, când sunt preluați de către medicul care îi tratează și transferați pe sectii sau sunt preluați de către spitalele suport COVID, dacă testul este pozitiv”, spun reprezentanții unitătii medicale.

Prin urmare, au fost internate ca însoțitoare doar mamele care alăptează, mamele copiilor cu handicap, mamele copiilor cu afecțiuni oncologice sau neurologice, în limita locurilor disponibile în rezervele din izolator, preferând astfel să fie internat un copil bolnav, în locul unei mame aparținătoare.

În toată această perioadă, spitalul a testat un număr de 545 de pacienți, 275 de aparținătoare și 170 de cadre medicale ale spitalului, costurile fiind suportatate integral de către unitatea medicală.

„Vă asigurăm că măsurile pe care le-am adoptat sunt exclusiv pentru pacienți, pentru siguranța și sănătatea acestora! Suntem convinși că vom fi înțeleși corect, că în această perioadă de criză sanitară, prioritară este viața copiilor bolnavi și nu însoțirea acestora pe perioada internării, ocupând paturi necesare internării altor micuți. Facem un apel la rațiune și vă rugăm să vă amintiți că suntem un spital, care tratează afecțiuni grave prioritare în această perioadă!”, mai precizează reprezentanții spitalului de copii.

Alte articole:   VIDEO Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, vizită la rampa ecologică a Brașovului
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. Spitalul a șters postarea. Veți șterge și voi articolul?

    Reply
  2. Voi chiar vorbiti serios??? Am doi copiii de 5, respectiv 2 ani si vreti sa spuneti ca daca sunt bolnavi de covid ar trebui sa i las singuri in spital!!!??? La trauma copiilor v ati gandit macar o secunda??? In ce lume traim, ce parinte ar putea sa si lase copilul 2 saptamani in spital? Mai aveti ceva materie cenusie? In viata mea n am fost mai revoltata ca acum. N as perimte asta niciodata!

    Reply
  3. Condrea alina 26 mai 2020, 1:24 PM

    Nu pot sa cred..
    De ce au sters postarea…nu era normal sa iasa cu argumente referitor la decizia luata…au consultat un psiholog kegat de aceasta situatie…pe baza a ce au luat ei decizia asta…as dori sa stiu ce specialisti au hotarat acest lucru…voi nu sunteti sanatosi la cap…la binele cu v-ati gandit? Voi credeti ca noi punem la indoiala pregatirea voastra ca si dr? Raspunsul este nu.Noi nameke ne cunoastem copii,stim cum reactioneza,stium cand ceva este in neregula cu ei,de ce in loc sa facem front comun in a va ajuta,voi ne dati la o parte…oare sta cineva cu acesti copii in spital sa le cante sa spuna povesti ,sa ii tina in brate,sa ii linisteasca,sa sa sa sa…doamne cat de inconstienti sunteti.Voi va ganditi la acele mame care au inima ruota in bucati cand au copilul bolnav,cum sa il lase singur…cum ati putut sa decideti asa ceva?de ce nu iesiti in public sa va sustineti acesta aberatie,???de ce ati sters postarea?offfff ..atatea as avea de scris

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.