Mai vine vara? Meteorologii anunță frig, lapoviță și ninsoare

Mai vine vara? Meteorologii anunță frig, lapoviță și ninsoare

Vremea o ia razna, iar România se va confrunta cu un val de frig. Temperaturile vor fi un adevărat șoc și în unele zone vom avea parte de lapoviță și ninsoare, lucru neobișnuit pentru luna mai, când în trecut avem parte de o vreme mult mai blândă.

Potrivit informării ANM, vremea va fi rece şi vineri, 22 mai. Vor exista condiții de ploaie, dar slabă, iar în zona montană înaltă o să fie lapoviţă şi chiar ninsoare. Vântul continuă să bată, iar pe creste va depăşi viteze de 80 KM/h.

Cei de la ANM au anunțat că vineri, 22 mai, vremea se va menţine rece pentru ultima decadă a lunii mai, chiar deosebit de rece ziua în nord şi nord-est, iar pe timpul nopţii în aproape toată ţara. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în general slab, local în sudul şi în estul ţării şi în zonele montane şi izolat în restul teritoriului.

La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte, iar vântul va avea rafale de peste 70…80 km/h. Intensificări locale şi temporare, în medie cu 45…55 km/h, vor fi şi în sud-vest, centru şi nord-est.

Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 20 de grade, iar cele minime între -1 grad în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă şi 10 grade pe litoral. Izolat se va forma ceaţă.

Alte articole:   Proprietarii de mall-uri cer Guvernului redeschiderea centrelor

 În Bucureşti va fi mai frig decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii mai. Cerul va avea înnorări, trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.

Sâmbătă vom avea parte tot de vreme rea. Potrivit ANM, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mult mai scăzute decât cele normale în această perioadă din an în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 22 de grade, iar cele minime în general între 0 şi 10 grade, cu cele mai mici valori în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de est a teritoriului, dar numai pe arii restrânse va ploua slab, cu probabilitate mai mare în Dobrogea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi temporar în regiunile estice. Izolat se va forma ceaţă.

În București se anunţă temperaturi scăzute. Sâmbătă, 23 mai, se va înregistra o maximă a temperaturii aerului de 18…19 grade şi o minimă de 5…8 grade. Cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Alte articole:   Un şofer băut a refuzat să i se recolteze probe biologice

În ultima zi a săptămânii, deşi în creştere uşoară, valorile termice vor continua să se situeze în general sub cele climatologic specifice perioadei. Va ploua temporar în majoritatea zonelor.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.