blog-logo

Antreprenor din Viscri: ping-pong cu statul în vremea pandemiei

Antreprenor din Viscri: ping-pong cu statul în vremea pandemiei

Afacerile micilor antreprenori au fost lovite cel mai mult de coronacriza economică. Dincolo de perspectiva șomajului tehnic, de facilitățile oferite de stat angajaților, mulți dintre oamenii de afaceri sunt deciși să continue activitatea, să găsească soluții pentru venituri alternative sau să se reinventeze, însă o situație cu care se confruntă micii întreprinzători este blocajul din partea autorităților.

Alexu Toader, profesionist în marketing care a decis să se mute cu soția în satul Viscri (județul Brașov) pentru a deschide un restaurant și un hotel, încearcă acum să găsească soluții pentru venituri alternative, prin reinventarea afacerii, și urmărește atent toate măsurile anunțate de Guvern, constatând însă că între vorbă și faptă este o mare diferență, scrie profit.ro.

 „Mare parte din ultimele 6 săptămâni am fost un ping-pong zilnic cu autoritățile. Vorbind de la certificatul albastru până la șomajul tehnic, nu prea au funcționat lucrurile promise de ei la televizor. Am vorbit cu funcționari care nu aveau niciun fel de informație, știau la fel de multe ca și noi. Am ajuns să-i scriem pe facebook ministrului Muncii. Într-un final am reușit cumva să avem angajați în șomaj tehnic. Interacțiunea cu miniștri, pe facebook, a venit mai degrabă din frustrare pentru timp pierdut, încercarea de a urca documente pe niște platforme care nu funcționau, mail-uri la care nu răspundea nimeni, persoane din aceeași instituție care te sunau în paralel și îți cereau lucruri diferite”, explică Toader la Profit TV.

Din martie a anulat sau amânat toate rezervările, cea mai mare parte, rezervată de turiști străini, fiind anulată. În aceste condiții, antreprenorii s-au orientat spre nișa de vouchere de gastronomie, cu o campanie de experiență culinară, care să fi folosite pe întreaga durată a anului. Campania a generat circa 1.000 de vizualizări și aproximativ 50 de vouchere vândute, cu încasări de puțin peste 1.000 de euro ce sunt folosite acum pentru plata angajaților.

Alte articole:   24.10.2020 - 4.761 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. 114 la Brașov

Altfel, el arată și cum decurge viața unui antreprenor cu business blocat la acest moment, în mediul rural.

„Viața noastră în Viscri s-a modificat în destul de puține aspecte. Nu avem încasări din turism, eu fac mai mult branding și mai puțin partea de restaurant. Angajații noștri stau acasă, dar în rest viața noastră efectiv nu s-a modificat. Noi oricum nu ieșeam foarte mult din sat. Completăm în fiecare zi declarații, mergem să ne luăm salata de la doi vecini din sat, avem un prieten căruia tocmai i-a ieșit sparanghelul și mergem să luăm 2-3 fire, ne mai plimbăm seara pe dealuri și mai culegem un hamei sălbatic. Viața e OK ca activități în timpul zilei, singura problemă majoră e că nu avem încasări. trebuie să găsim soluții de a ne susține angajații”, a relatat Alexu, pentru aceași susrsă.

Emisiunea Profit LIVE, în care mediul de business vorbește despre situația actual, va fi transmisă, astăzi, începând cu ora 17.30.

Alte articole:   Marius Dunca, președinte PSD Brașov: Este imperativ un Pact Național pe Sănătate

Foto: arhiva/ceascadecultura.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.