blog-logo

Restricții de tonaj pe DN1, între Ploiești și Brașov

Restricții de tonaj pe DN1, între Ploiești și Brașov

Prevederile Ordinului nr. 647/2016 privind introducerea restricţiei de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul naţional DN1 (E60), sectorul Bucureşti – Ploieşti – Braşov, reintră în vigoare începând cu data de 15 mai, potrivit agerpres.ro.

Conform unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, restricţia se aplică pe sectorul cuprins între km 67+400 Ploieşti (intersecţie DN1 cu DJ236) şi Braşov (intersecţie DN1 cu DN1A), în următoarele intervale orare: de luni până joi, inclusiv, între orele 6.00 – 22.00; vineri şi sâmbătă, între orele 00.00 – 01.00 şi 5.00 – 24.00; duminică, între orele 00.00 – 24.00.

Alte articole:   Rezultate foarte bune pentru luptătorii de la CSS Făgăraș - Transporturi Brașov la CN Constanța

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.