Filarmonica este Ambasador Cultural al Brașovului

Filarmonica este Ambasador Cultural al Brașovului

Există o rațiune în tot și în toate…Când vorbim despre Filarmonică vorbim despre act artistic, când vorbim despre act artistic, implicit, vorbim despre artiști și scenă. De fapt, vorbim despre un proces continuu de manifestare artistică , o activitate care prin însăși natura ei, construiește și contribuie la formarea și dezvoltarea umană a comunității și chiar a societății. Cum reușește să facă acest lucru? Simplu…Prin sensibilizarea celor mai fine instincte formate din a trăi, a simți și a înțelege.

,,Fapt pricinuit de situația pandemiei, anul acesta, a fost singura dată când Filarmonica a avut ușile închise la aniversare. Dar asta nu înseamnă că nu a fost prezentă. Sărbătoarea ei a fost mai trăită și mai simțită acum, tocmai datorită faptului că lipsește ca manifestare din peisaj.

Aniversarea 2020,  moment unic în viața artistică a Filarmonicii Brașov…Și, cu dorința de a nu lăsa de izbeliste acest moment de însemnătate marcantă pentru viața culturală și pentru istoria Brașovului, dar și cu datoria continuității unei  ștafete seculare, artiștii au realizat un moment de acasă, montat într-un mesaj emoționant și transmis publicului din pagina de facebook a instituției.

Demult, în vremuri de plină manifestare a creativității, orchestra era mândria (pe care nu mulți o aveau) a unei cetăți. Și nici astăzi nu sunt mulți care să aibă o Orchestră Simfonică recunoscută și apreciată în întreaga lume. Uitându-ne în urmă, vedem programe conturate, o stagiune care urma să se desfășoare aparent normal, fără incidente, cu programe stabilite, artiști invitați, cu repetiții, cu public, și mai ales, cu concertele cu sala plină! Dar, cine să se fi așteptat la asta??

Alte articole:   Banca Mondială: Brașovul, oraș de nota 10

Și, ca un far în întuneric, pe întreg parcursul acestei perioade, Filarmonica Brașov, prin campania #muzicadăputere, și-a propus să alunge deznădejdea,  spaima, uneori chiar neîncrederea și dincolo de toate, tristețea. Pentru că indiferent dacă ești meloman sau nu, dacă vii sau nu la concerte, te mândrești când știi că Filarmonica te reprezintă. Prin însăși valoarea actului artistic!

Poate vă întrebați de ce ambasador?

Pentru că acesta este, în esență, rolul ei. Acela de a aduce oamenii împreună. Acum, ce-i drept…ONLINE ÎMPREUNĂ….

Și dacă ar fi să analizăm ce înseamnă un Ambasador, ce face, cum lucrează el și ce răspunderi are…putem s-o facem. Un lucru însă este cert:  Printre primele filarmonici din Europa,  emblematică pentru avangarda culturală europeană care a influențat cultura mondială, în spiritul și forma culturii occidentale europene, Filarmonica Brașov, cu o istorie de 142 de ani a demonstrat că poate fi, indiferent de timp și spațiu unul dintre ambasadorii de referință ai Brașovului recunoscuți pe plan internațional.

Filarmonica… comunică! Dacă vreți, puteți să nu fiți în acord cu asta, dar are abilități de comunicare fantastice. Fără cuvinte. Prin însăși actul artistic! Însă mesajul ajunge direct în sufletul și inima omului!

Relaționează? Oh, da!!! Cred că în foayerul unei filarmonici, dacă ești atent găsești acel networking cultural, de calitate, o socializare specifică melomanilor, ei înșiși, oameni de poveste!

Alte articole:   De luni se redeschide Piața de Miercuri

Vorbim, deci aici despre un limbaj ce este mereu updatat, saltul calitativ fiind observat prin orientarea programelor spre calitate și rezultate pe măsură.

Și nu în ultimul rând, cultivă spiritul inovator și dezvoltă creativitatea. Multidirecțional, chiar!

În forma cea mai diplomatică și de bună înțelegere promovează valorile și identitatea Brașovului, oferind iubire ce se revarsă pe calea rezonanței și a frecvențelor.

În această perioadă, artiștii Filarmonicii au fost văzuți și ascultați ONLINE de un număr impresionant de spectatori prezenți în sala virtuală. Filarmonica a călătorit prin transmiterea LIVE a concertelor în mediul virtual, dincolo de orice granițe. Și Brașovul a fost aplaudat!

Pentru că oamenii au primit cu sufletul deschis aceste momente. Este hrana inimii lor. Pentru că tot ei, oamenii, au nevoie să simtă emoția și trăirea în formă frumoasă, autentică!”, a spus Alexandra Grancea, purtător de cuvânt al Filarmonicii Brașov.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.