Cetatea Făgăraș își va redeschide porțile la 1 iunie

Cetatea Făgăraș își va redeschide porțile la 1 iunie

Din 1 iunie, Cetatea Făgăraș se redeschide publicului, odată ce Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” își reia activitatea.

Principalul motiv este implementarea normelor de siguranţă pentru vizitatori, în contextul actual, care se va face în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică.

De asemenea, luna aceasta vor începe lucrările de restaurare și, împreună cu executantul, va fi stabilit un circuit pentru accesul turiștilor în Cetatea Făgăraș. Monumentul istoric va putea fi vizitat și pe timpul lucrărilor.

Nu în ultimul rând, pe timpul stării de urgență a fost începută activitatea de restaurare, conservare și evidență a patrimoniului, iar activitățile nu sunt finalizate deoarece au fost planificate până la sfârșitul lunii mai.

„Am început activitatea în mai multe secții ale muzeului: restaurare-conservare, evidența patrimoniului.  Aceste activități nu au fost finalizate, deoarece, noi am preconizat că o se deschidem la începutul lunii iunie și ne-am planificat aceste activități  până la sfârșitul lunii mai. În viitorul apropiat vor începe lucrările de restaurare și împreună cu executantul  trebuie să stabilim clar care este traseul de acces al turiștilor în cetate, chiar dacă pe castel nu se intervine. Împreună cu DSP  vom stabili care este circuitul pe expoziții al vizitatorilor“, spune Elena Băjenaru, managerul Muzeului „Valer Literat“.

Cetatea va putea fi vizitată în cursul săptămânii, între orele 8.00 – 20.00 (ultima intrare la ora 19.00), iar sâmbăta și duminica între orele 10.00 – 18.00 (ultima intrare la ora 17.00).

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Petiție online după tragedia produsă zilele trecute pe DN1, la ieșire din Făgăraș spre Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate